forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
O BOALĂ VECHE
În viaţa societăţii au loc, de multe ori, lucruri anapoda. Te freci la ochi şi nu-ţi vine să crezi ceea ce vezi.
Un strălucit exemplu ni-l oferă problema presei române în Basarabia.
E aproape un an de când la Chişinău s-a serbat un sfert de veac de la apariţia ziarului Basarabia. Am rămas uimit de cele ce am auzit şi am citit. Acum 26 de ani, slova şi-n special gazeta românească era sorbită cu nesaţ de întreaga suflare basarabeană. Numitul ziar avea un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare. Ceva uimitor. Şi mai ales pentru ziua de azi. Zic pentru ziua de azi, căci situaţia actuală este cu totul curioasă. Căci, după 15 ani de vieţuire sub aripile mamei primitoare, Basarabia are 7 ziare scrise în ruseşte şi nici un (notaţi bine nici unul) cotidian românesc!

Şi acum să se întrebe şi cititorul acestor rânduri cum se face că Basarabia înainte de revenire la matcă avea două ziare moldoveneşti şi două ruseşti, iar astăzi, după atâtea miliarde vărsate pe seama propagandei naţionale din diferitele vistierii, în sute de mii de buzunare, Basarabia este străină de slova duioasă a cântării zorilor nemuritorului Mateevici!

Deoarece problema necesită o prea amplă cercetare, ne vom mărgini a schiţa numai cauzele principale. Adică vom răspunde pe scurt la cauza înstrăinării presei române în Basarabia. Chiar din primele zile după Unire, Basarabia a fost scena unor lupte regretabile; şi mai ales în presă. Timp de 14 ani de zile, în Chişinăul acesta blestemat, au apărut 16 ziare româneşti, fără să se poată menţine vreunul. Cauza principală a morţii lor atât de timpurie a fost nesinceritatea conducătorilor. Nici unul din ziarele româneşti n-a reprezentat adevărata opinie publică basarabeană. Nu regionalism, dar aşa-numită „basarabeană“. Căci fiecare localitate are nevoile ei. Or, presa Chişinăului n-a fost niciodată în asentimentul populaţiei locale româneşti. Dar absolut niciodată.

Conducătorii de ziare româneşti au fost: fie politicieni, fie şovinişti absurzi. Se înţelegea că politicienii trebuia să tragă cenuşă pe turta lor, înjurând pe toţi acei ce intrau şi ieşeau din alt club. Cum se întâmplă în politică. Şoviniştii erau cei mai periculoşi. Ei credeau că-şi fac din înjurarea elementului local bun renume. De îndată ce un basarabean îi riposta ceva, imediat îi punea înainte epitetul de „bolşevic“. Să fi fost chiar cel mai bun român.

Şi aceasta datorită faptului că în Basarabia au venit după Unire mai mult răutăţi şi lepădături. Oamenii de treabă au rămas acasă, căutându-şi de interesele lor.

Acum, de ce nu-şi dădeau conducătorii ziarelor româneşti seama că prin atitudinea lor ciudată îşi taie craca de sub picioare?
Pentru că aproape toate ziarele româneşti erau subvenţionate. Şi un director de ziar se răzbună frumos pe cei ce aveau necaz şi după ce mai papă câteva sute de mii şi chiar milioane din fondul ziarului, îl închidea, luându-şi tălpăşiţa şi pleca.
Exemplul tipic îl avem cu România Nouă şi în ultimul timp cu adormitul întru Domnul Curierul.
Aceeaşi cale au urmat-o şi ziarele din Capitală, care erau informate de oameni improvizaţi şi necunoscători ai adevăratei opinii publice basarabene. Acum, minoritarii – nu ruşii – au speculat situaţia, scoţând ziarele lor şi bătându-se cu pumnul în piept că ei sunt adevăraţii susţinători ai intereselor locale. E de prisos să spunem cum le-au susţinut. Dar opinia publică a fost cel puţin mulţumită că nu este înjurată. Şi din această cauză tace şi astăzi încă şi înghite ceea ce îi dă presa minoritară. Iată deci pentru ce presa română nu prinde, sau prinde cu greu în Basarabia.

(Raza, an. II, nr. 82, 11 septembrie 1932, reprodus după volumul V. Ţepordei, Scrieri alese, Editura Flux, Chişinău, 2005)
 


Motorizat de Joomla!.