forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
ZIUA SOSIRII ARMATEI ROMÂNE
„Născut în comuna Mărcăuţi, jud. Orhei în anul 1912, luna aprilie, ziua 8, din părinţi Ana şi Ermil Dobrovolschi. Şcoala primară am urmat-o în satul natal. În anul 1922 m-am înscris la Şcoala Spirituală din Chişinău, iar în anul 1926 am intrat la Seminarul Teologic, din acelaşi oraş, pe care l-am absolvit în anul 1930. În anul 1932, m-am înscris la Facultatea de Teologie din Chişinău, pe care am absolvit-o în 1937. În anul 1935 am fost hirotonit ca preot pe seama parohiei Bieşti, jud. Orhei, unde sunt şi astăzi.

Cu prilejul terminării acestei Facultăţi, ţin să mulţumesc d.d. profesori pentru învăţăturile date, care-mi vor servi drept călăuză în viaţă.“ Astfel îşi introducea, în 1938, la terminarea studiilor universitare, preotul G. Dobrovolschi teza de licenţă. Subiectul ales – Unirea Basarabiei, cercetată la două decenii de la împlinirea ei.

Lucrarea se păstrează la Secţia de Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. Ea încearcă o sinteză a faptelor derulate în primăvara anului 1918, când amintirea lor era încă proaspătă. Am ales un fragment care se referă la cele întâmplate în Chişinău la sfârşitul anului 1917 şi începutul lui 1918. El prezintă aceleaşi fapte consemnate şi în însemnările lui Gh.Gh. Mârzescu, văzute însă de la Chişinău. (I.L.)

Îndată ce Consiliul Directorilor Generali [guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti numit la 2 decembrie 1917 de Sfatul Ţării] a fost alcătuit, a şi pornit la lucru. Vremurile erau foarte tulburi. Anarhia din Rusia venea în valuri mari şi spre provincia noastră. Chişinăul devine un lagăr înarmat de la mic până la mare, pe străzi soldaţii trag focuri de armă. Dezordinele din această provincie au fost în mare parte opera soldaţilor ruşi aflători în Basarabia. Ele au început cu devastarea depozitelor de băuturi la oraşe, de unde se întind şi la sate. De când a început revoluţia rusească şi până la venirea armatei moldoveneşti, Basarabia este invadată de diferiţi dezertori şi de bande întregi de soldaţi, de o mulţime de bolşevici, care produceau mari dezordini. Cele mai multe din omoruri care au fost săvârşite în Basarabia, cum au fost acelea ale lui S. Murafa, C. Hodorogea, M. Razu, precum pogromurile din oraşele basarabene, au fost făcute de către soldaţii ruşi. Însă nu este mai puţin adevărat că în afară de soldaţii ruşi bolşevizaţi erau şi o mulţime de localnici care produceau dezordini şi devastau îndeosebi conacurile boiereşti. Nu e nevoie ca să dovedim toate acestea cu citate din diferite cărţi. Ele sunt prea proaspete în memoria noastră pentru ca să mai aibă nevoie şi de o altă documentare. Ceea ce a contribuit în mare măsură la diferite dezordini a fost propaganda revoluţionară în chestiunea agrară, făcută de către diferite partide extremiste şi îndeosebi telegrama oficială a guvernului bolşevic [de la Petrograd], în care se spunea că tot pământul, cu toate dobitoacele, averea mişcătoare şi toate acaretele de pe pământul boieresc, trece în folosul norodului.

În această lună, adică în luna decembrie, anarhia creştea din ce în ce. În toate zilele se prezentau Sfatului Ţării delegaţi din diferite puncte ale Basarabiei cu plângeri împotriva bandelor de soldaţi ruşi. Astfel, în luna decembrie 1917, după cum ne spune d. I. Pelivan, un grup de proprietari şi fermieri au fost asasinaţi (Razu, Bontaş, Anuş şi alţii); aproape toate casele, fermele şi construcţiile aparţinând boierilor au fost incendiate, în districtele Hotin, Bălţi, Ismail etc.: diferite depozite de cereale devastate, astfel că pivniţele de vin, turmele de oi, de boi etc. [au fost distruse].

Consiliul Directorilor s-a adresat de mai multe ori generalului şef al armatei ruseşti de pe frontul român, cerând să se trimită în Basarabia trupe disciplinate pentru a garanta viaţa şi binele populaţiei. Însă aceste trupe nu existau. Generalul Şcerbacev, împreună cu Marele Cartier General, era păzit de soldaţi români împotriva atentatelor bolşeviste.

Guvernul român era zilnic bombardat de telegramele diferitelor asociaţii ale populaţiei basarabene, precum şi de diferite delegaţii din Basarabia care cereau ajutorul armat. Către sfârşitul lui decembrie, boierii, proprietarii, fermierii, preoţii, negustorii şi chiar ţăranii bogaţi părăseau cu sutele oraşele şi fermele şi treceau Prutul în România, pentru a pune viaţa lor la adăpost de sălbăticiile bolşeviste. Bolşevicii alungaţi de la Iaşi, de pe frontul românesc, încep să se instaleze la Chişinău. Ei au început să îndemne pe soldaţi să părăsească frontul şi soldaţii mergând spre casele lor au prins a prăda munca şi averile locuitorilor. O mulţime de sate din Basarabia au fost date focului şi prădate. Prădătorii însă nu se mulţumeau numai cu atâtea, ci căutau să pună mâna pe stăpânire. Din Socola ei s-au mutat la Ungheni, apoi la Chişinău, unde au arestat pe toţi ofiţerii străini, bătându-şi joc de ei, prădând chiar comisia care cumpăra pâine pentru oastea de pe front. La Chişinău, ei şi-au aşezat ştabul lor (statul major), care întrebuinţa toate mijloacele pentru a împiedica îndestularea frontului şi a strica drumurile de fier. Sfatul Ţării şi fruntaşii naţionalişti sunt în mare fierbere. Unele elemente dubioase din Sfatul Ţării încep să încline spre bolşevism. În înseşi regimentele moldoveneşti din Basarabia pătrunsese într-un grad însemnat sămânţa bolnavă a comunismului. Directorul general de Război şi Marină, condus la început de căpitanul T. Cojocaru, iar de la 13 decembrie de Gherman Pântea, n-a putut lua toate măsurile necesare menţinerii ordinii.

Parada militară a armatei Republicii Moldoveneşti din ziua de Crăciun [1917] a contribuit întrucâtva la dezvoltarea spiritului de ordine în sufletul soldaţilor moldoveni. La 1 ianuarie 1918, se instalează în Chişinău cuibul de anarhie şi bolşevism, cunoscut sub denumirea de Front-Otdel [secţia frontului bolşevic stabilită la Chişinău]. Acesta s-a instalat în localul d. Dadiani şi ignora autoritatea Sfatului Ţării. Datorită activităţii cuibului comunist, mişcarea naţională moldovenească este socotită contrarevoluţionară şi trădată de norod ca duşmană a ei. În ziua de 6 ianuarie, dimineaţa, a sosit în gara Chişinău un eşalon de soldaţi transilvăneni [voluntari de la Iaşi]. Bolşevicii, care s-au adunat în număr mare la gară, au ordonat ostaşilor transilvăneni să predea armele. Întrucât ordinul nu a fost executat, bolşevicii au deschis focul şi s-au început împuşcăturile. Întrucât ardelenii erau mai puţini la număr, au fost nevoiţi să se predea, după ce câţiva bravi ofiţeri au căzut în luptă. Bolşevicii căutau ca să aresteze pe toţi deputaţii Sfatului Ţării. De la 6-13 ianuarie 1918, data venirii armatei române în ajutor, directorii generali, deputaţii moldoveni separatişti (acei presupuşi că vor unirea cu România), comandanţi de unităţi moldoveneşti, boierimea, preoţimea şi toţi intelectualii regimului vechi, erau urmăriţi de organizaţia Front-Otdel, pentru a fi arestaţi şi făcuţi inofensivi. În acest timp s-a constituit în Chişinău un tribunal revoluţionar, alcătuit din reprezentanţii Front-Otdelului şi ai „Sovietului deputaţilor soldaţi şi lucrători“, precum şi ai altor organizaţiuni revoluţionare. Tribunalul avea misiunea de a judeca de îndată pe membrii guvernului republican, recunoscuţi sau bănuiţi ca separatişti şi în special pe preşedintele Sfatului Ţării şi pe preşedintele Consiliului Directorilor Generali pentru vina de a fi intervenit la Iaşi ca să obţină venirea armatelor române pe teritoriul Basarabiei.

În faţa acestor împrejurări, când anarhia domnea pretutindeni, când Sfatul Ţării era în mare primejdie, desigur că altă scăpare decât chemarea în ajutor a unei armate străine de Basarabia nu exista. Deputaţii moldoveni încă din luna decembrie discutau această problemă, astfel la 22 decembrie, conform hotărârii Consiliului Directorilor Generali ai Republicii Moldoveneşti, se trimite o cerere către Ministerul de Război al României în care se solicită trimiterea în Chişinău a unui regiment ardelenesc, cu posibilă urgenţă.

Consiliul de Miniştri a aprobat această cerere, dând ordin ca o mie de ardeleni cu arme şi mitraliere ce vin din Kiev să se oprească la gara cea mai apropiată de Chişinău, de unde se vor trimite pentru paza depozitelor de subzistenţă. Probabil că regimentul ardelenesc sosit la 6 ianuarie în gara Chişinău a venit în urma deciziei Consiliului de Miniştri de mai sus. Câteva zile după aceasta, comitetul moldovenesc din Kiev a trimis către I.I.C. Brătianu următoarea telegramă: „Fiind informaţi de către reprezentantul Sfatului Ţării despre situaţia critică a Basarabiei, creată prin retragerea armatei ruse, rugăm trimiteţi imediat în Basarabia armata română pentru salvarea ţării.“ Bolşevicii, aflând că armata română se pregăteşte să vină în Basarabia, au invitat pe d.d. I. Inculeţ şi P. Erhan în ziua de 6 ianuarie la Palatul Libertăţii, cărora le-au impus să ceară demisiile membrilor separatişti din guvern, ceea ce cei doi demnitari au afirmat că s-au şi dat şi publicat deja. Tot în aceeaşi zi s-a expediat şi s-a primit la Iaşi de către guvernul român o telegramă semnată de I. Inculeţ şi P. Erhan, prin care protestează împotriva introducerii armatelor române pe teritoriul Republicii Moldoveneşti, cerând oprirea imediată a trimiterii armatelor şi rechemarea neîntârziată a acelor armate, care deja sunt introduse. „Introducerea armatelor române în Basarabia, spune telegrama, ameninţă cu grozăviile războiului civil, care deja s-a început.“

Nu se ştie bine dacă această telegramă este trimisă de d.d. Inculeţ şi Erhan. D.G. Andronachi, în lucrarea sa Albumul Basarabiei, ne spune că, în aceeaşi zi, pe la orele 6 jumătate seara, s-a întâlnit cu lt. col. Cricopol, din armata Republicii, care i-a comunicat că i s-a încredinţat un plic confidenţial din partea d. Erhan pentru d. general de corp de armată Prezan, la Iaşi. Întrebându-l ce conţine plicul, col. Cricopol a răspuns că se cere grabnic ajutor din partea armatei române. Deci ar reieşi că în aceeaşi zi s-a trimis o telegramă împotriva introducerii armatei române în Basarabia, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a cerut ajutor din partea ei. Care să fie a

devărul nu se ştie bine. Directorii „Blocului moldovenesc“ hotărăsc să trimită o altă telegramă guvernului român, prin care să ceară ajutor armatei. Însă n-au reuşit să facă acest lucru, din pricină că au fost urmăriţi de soldaţii bolşevici. Văzând că nu pot trimite telegrama, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, d. I. Pelivan, însoţit de d. N. Suruceanu, I. Buzdugan şi marinarul Getenco pleacă spre Iaşi, unde au intervenit către guvernul român pentru trimiterea armatei. „Intervenţia unei delegaţii a Blocului Moldovenesc în frunte cu d. Pelivan, spune d. prof. Ştefan Ciobanu, a determinat guvernul român să trimită armata în Basarabia. La aceste motive se adaugă şi consideraţiunile de ordin militar ca: apărarea depozitelor şi căilor ferate, consideraţiuni de ordin secundar pentru revoluţia naţională din Basarabia.“ După trimiterea delegaţiei de mai sus la Iaşi, în Sfatul Ţării era o mare fierbere. Pe străzi se auzea numai numele Sfatului Ţării, ai cărui membri trebuia să fie spânzuraţi. Pe străzi circula şi o listă neagră de trădători, iar în ziare se publica o înştiinţare a preşedintelui Consiliului Directorilor Generali, Erhan, că directorii Cristi, Pelivan, Secară şi Codreanu sunt înlăturaţi din guvern. Se crede că înlăturarea lor se datoreşte faptului că au cerut introducerea armatei române în Basarabia.

Armata română era bănuită că vine în Basarabia pentru a se pune în slujba boierilor, să ia pământul de la ţărani şi să încătuşeze libertăţile căpătate prin revoluţie. Desigur că aceasta era o insinuare bolşevică, care trebuia spulberată. În ziua de 12 ianuarie, d. I. Inculeţ, însoţit de mai mulţi delegaţi ai comitetelor revoluţionare, pleacă la gara Călăraşi, unde a avut o întrevedere cu d. general Broşteanu, comandantul Diviziei 11. Din istoricul Diviziei 11 reiese că delegaţia în frunte cu d. Inculeţ a cerut generalului Broşteanu să le explice cauza venirii trupelor române în Basarabia, scopul ce-l urmăresc şi dacă este inevitabilă intrarea în Chişinău. La aceasta, s-a răspuns că intrarea în Chişinău este inevitabilă şi dacă trupele bolşevice vor opune rezistenţă, Chişinăul nu va fi cruţat de ororile războiului din cauza bombardamentului şi a împuşcăturilor. Li s-a fixat termen până în ziua de 13 ianuarie 1918, ora 12.00, ca să aducă răspunsul. Delegaţia s-a întors la Chişinău şi a comunicat că generalul Broşteanu le-a declarat categoric că armata nu se va amesteca în chestiunile interne ale Republicii Moldoveneşti. În seara zilei de 12 ianuarie, s-a ţinut o consfătuire, în care s-a hotărât ca trupele române venite în Chişinău să nu se amestece în viaţa internă a republicii şi să nu fie tribunale de război.

La 13 ianuarie, d.d. P. Erhan şi G. Pântea au plecat la Străşeni ca să comunice acest lucru generalului Broşteanu, care le-a comunicat că, neprimind răspuns până la ora 12, a dat ordin ca Chişinăul să fie bombardat. În urma insistenţei delegaţiei, ca să nu bombardeze Chişinăul, comandantul Diviziei 11 a dat un ordin scris, către colonelul Anastasiu, care se afla la Cojuşna. Acest ordin a fost dat colonelului de către d. Gherman Pântea şi astfel Chişinăul a fost scutit de bombardament.

În seara aceleeaşi zile, la ora 6 jumătate, pe bariera Sculeni a intrat în Chişinău armata română. Ea a fost întâmpinată şi salutată de câteva escadroane moldoveneşti cu steaguri naţionale, iar în fruntea lor era primul director Erhan şi directorul de război G. Pântea. Armata română a fost primită cu bucurie de populaţia oraşului. În fruntea armatei, a intrat şeful de stat major, colonelul Rădulescu, iar generalul Broşteanu a venit în ziua de 14 ianuarie, când a avut loc o mare paradă a armatei române şi a acelei moldoveneşti.
 


Motorizat de Joomla!.