forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
BASARABIA – BANAT PARALELĂ ISTORICĂ ÎNTRE DOUĂ PROVINCII ROMÂNEŞTI
Basarabia este cea mai estică provincie românească. Timp de secole ea a fost parte integrantă a Moldovei, fiind un scut al acesteia împotriva marilor năvăliri din est: goţii, hunii, avarii, slavii, pecenegii, uzi, cumanii, tătarii. Relaţiile Moldovei cu Rusia kieveană, apoi cu uniunea polono-ucraineană, cu cazacii, au fost fluctuante, dar vitejia şi înţelepciunea voievozilor moldoveni a reuşit să ţină ţara unită.

Banatul este o altă ţară românească, în care a existat un voievodat cu continuitate dinastică de circa două veacuri ( IX-XI). El a intrat treptat în sfera de influenţă a regatului feudal maghiar, dar a reuşit să-şi păstreze o identitate aparte. Implicarea decisivă a locuitorilor în lupta antiotomană le-a conferit însemnate privilegii economice şi sociale. Banatul a fost singura provincie românească aflată sub stăpânire străină care a beneficiat de privilegii acordate districtelor sale româneşti. Între anii 1552-1716, Banatul a fost o provincie cucerită şi stăpânită de otomani. Între anii 1716-1778, o ţară de coroană a Habsburgilor, cucerită cu puterea armelor şi stăpânită ca un domeniu. După aceea a fost cedată regatului maghiar (1778-1849). Iată, aşadar, condiţionarea istorico-geografică a acestor provincii. Interesantă poate fi paralela dintre evoluţiile acestor provincii în secolul al XIX-lea.

Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei în urma războaielor ruso-otomane, când ruşii – prin politica imperială, dar sub pretextul apărării Ortodoxiei – au reuşit să ajungă la gurile Dunării. Acum apare şi numele de Basarabia (deşi Basarabii munteni nu o stăpâniseră niciodată) ca să personalizeze noua stăpânire. La început ocupanţii au încercat să administreze noul teritoriu printr-o autoguvernare locală, apoi au transformat zona într-o gubernie rusească, până în martie 1918. Banatul a fost împărţit în comitate, cu excepţia părţilor sudice şi estice, unde era graniţa militară austriacă până în anul 1872. După 1849 Banatul a redevenit din nou o ţară de coroană sub numele de Voivodina sârbească şi Banatul Timişan, până în anul 1860, cu limba oficială germana. A fost reîncorporat din nou regatului ungar până la 1 decembrie 1918.

În ambele provincii au fost aduse populaţii străine, în încercarea de a germaniza, respectiv, rusifica populaţia localnică. În ambele provincii limba oficială, limba şcolilor de stat, limba Ortodoxiei, a fost cu totul alta decât româna, limba marii majorităţi a populaţiei. Aceste eforturi de rupere a provinciilor din trupul românesc nu au reuşit. Rezistenţa românilor faţă de statul dominant a îmbrăcat forme extrem de diverse, de la cele mai simple, individuale, până la cele de împotrivire socială. Reprimate uneori, cu succes parţial alteori, aceste mişcări au avut o influenţă puternică asupra conştiinţei naţionale a românilor. Mişcarea naţională a populaţiei româneşti s-a manifestat constant şi a urmărit pe de o parte conştientizarea unităţii de neam cu restul ţărilor româneşti, iar pe de alta câştigarea drepturilor şi libertăţilor naţionale: şcoală, biserică, presă, etc. În ultimele decenii ale veacului al XIX-lea mişcarea s-a amplificat, a primit noi valenţe prin constituirea de partide naţionale şi social-democrate. Anii Primului Război Mondial au fost ani de prigoană pentru românii din cele două provincii, dar şi ani de maturizare şi radicalizare politică. În condiţiile în care Rusia a intrat în era bolşevică, Basarabia şi-a declarat autonomia, apoi independenţa şi a decis – prin Marele Sfat Naţional – proclamarea unirii cu patria mamă, în martie 1918. În privinţa Banatului situaţia s-a dovedit favorabilă în lunile octombrie-noiembrire 1918, atunci când mişcarea naţională a românilor din Imperiul dualist Austro-Ungar s-a radicalizat şi, în urma unor mari adunări în fiecare localitate, au fost aleşi deputaţi penru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Aceştia au votat pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi a Maramureşului cu România.

În cazul Banatului s-a procedat la o împărţire teritorială, pe criteriul wilsonian al naţionalităţilor: 2/3 în România, 1/3 în Iugoslavia şi 1% în Ungaria. Trupe de ocupaţie au împedicat instalarea administraţiei româneşti până în vara anului 1919. În acelaşi timp au mai existat încercări (puţin cunoscute marelui public) de a ocupa întreg teritoriul Banatului. Nu s-a reuşit însă acest lucru. Politica sovietică a urmărit atent evoluţia României şi, nerenunţând la ideea reanexării Basarabiei, a creat pe malul stâng al Nistrului Republica S.S. Moldovenească (Transnistria de azi). Iar în contextul reîmpărţirii Europei între nazişti şi bolşevici, în anul 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei au fost anexate Rusiei sovietice. Calvarul românilor din Basarabia a cunoscut acum cele mai crâncene momente din întreaga istorie. Nici măcar tătarii nu s-au purtat aşa cum s-au purtat sovieticii cu românii de aici. Deşi s-au scris cărţi, s-au făcut filme documentare, iar supravieţuitorii gulagurilor ruseşti mai trăiesc, istoria prigoanei împotriva românilor din Basarabia, Bucovina de nord şi Herţa nu este complet cunoscută.

Datoria esenţială a istoricilor, scriitorilor, oamenilor de cultură şi a oamenilor simpli din Basarabia şi România constă tocmai în studierea, cunoaşterea şi scrierea adevărurilor istorice trăite de români timp de multe secole, inclusiv azi. Fără aceste adevăruri grele, dar necesare, nu vom reuşi să rămânem noi înşine, nu vom reuşi să luptăm împotriva acelora care falsifică istoria. În cazul ambelor provincii influenţa străină (în Basarabia cea rusească, în Banat cea germană, maghiară) a fost puternică, a modulat economicul, socialul, culturalul şi politicul, dar nu a reuşit să elimine românii de pe aceste teritorii.

Se vorbeşte despre existenţa mai multor minorităţi etnice în aceste două provincii, fapt perfect adevărat. Se mai vorbeşte şi despre ecumenismul şi toleranţa etnică din Banat, despre buna sau „buna“ înţelegere dintre etnii în Basarabia, fapt la fel de adevărat. Dar rareori se vorbeşte despre rolul hotărâtor pe care l-au jucat românii pentru crearea acestui climat. Luaţi orice alte regiuni europene în care există o populaţie majoritară şi mai multe etnii minoritare, studiaţi cu atenţie cazurile şi veţi observa o toleranţă cel puţin agresivă a majorităţii faţă de minorităţi. Ne întrebăm aşadar: de ce oare doar în cadrul etnic românesc etniile conlocuitoare s-au bucurat de drepturi şi libertăţi, de o apropiere de români? De ce doar românii le-au permis libera exercitare a limbii, religiei, şcolii, culturii, acestor minorităţi? Merită oare românii să fie blamaţi pentru această situaţie, aşa cum o fac cei ce încă nutresc himere imperiale?
 


Motorizat de Joomla!.