forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
CE NU AVEAM ÎN IUNIE 1941
La scurtă vreme după ce devenise preşedinte al Consiliului de Miniştri (4 septembrie 1940) şi la numai o zi după proclamarea „statului naţional-legionar“ (14 septembrie), proaspătul Conducător se întâlnea cu generalul-locotenent von Tippelskirch şi colonelul Gerstenberg, ataşatul aero. Potrivit raportului întocmit de partea germană după întâlnire, generalul Ion Antonescu şi-a început expunerea cu prezentarea situaţiei militare a ţării. „Armata avea un foarte scăzut nivel moral. Îi lipsea încrederea în conducerea statului, inclusiv în generalii care au instalat această conducere. Prin schimburile pe care le-am întreprins, moralul armatei s-a restabilit. De acum înainte garantez pentru puterea şi disciplina acestei armate.“

Să vedem în ce măsură afirmaţiile de mai sus sunt confirmate de documente de dinainte şi de după intrarea României în război la 22 iunie 1941. Şi mai ales să vedem în ce stare au trecut soldaţii armatei române Prutul. Nu este un secret, încrederea soldaţilor depinde de calitatea comandanţilor, a armamentului şi a logisticii.

În cadrul întrunirii, generalul Antonescu prezenta un tablou sumbru: „Nu avem avioane şi nici piloţi. Ne lipseşte organizarea teritoriului... Nu avem unităţi motorizate şi mecanizate... Nu avem apărare antiaeriană, ceea ce avem este incomplet, absolut insuficient... A fost creată o industrie de război, dar şi aici s-a lucrat superficial. Lipseşte materia primă, astfel că producţia va înceta curând şi şomajul ameninţă.“

Peste câteva luni, la 13 ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu se întâlnea cu colonelul doctor Spalcke, în prezenţa altor ofiţeri germani şi a generalului Dobre, secretar de stat la Ministerul Înzestrării. Colonelul german preciza chiar de la început rostul prezenţei sale la Bucureşti: „Întrucât pot prezenta la Departamentul Economic-Înzestrare de la Berlin numai acele dorinţe ale României pe care ea nu le poate împlini prin puterile-i proprii, v-aş fi recunoscător pentru o informare privind capacitatea de producţie a industriei de înzestrare româneşti.“ În replică, Antonescu îi spunea: „S-a menţionat că industria de înzestrare românească nu atinge capacitatea de producţie teoretic posibilă. Multora dintre aceste fabrici le lipseşte materia primă necesară. În câteva ramuri ale acestei industrii lipsesc specialiştii, astfel că se poate lucra numai într-un schimb.“

Colonelul Spalcke arăta că „pentru ca armata română să devină aptă pentru îndeplinirea unor misiuni operative, 20 de divizii române trebuie aduse la nivelul de dotare corespunzător“. Antonescu îl asigura că „în aprilie 1941 vor sta deja pregătite 28 de divizii“. Şi adăuga: „Din păcate, trebuie să constat că promisiunile de livrare pentru dotarea diviziilor noastre, promisiunile făcute de firme germane nu sunt întotdeauna respectate... Führer-ul a declarat în cursul prezenţei mele în noiembrie, la Berlin: «România trebuie să fie ajutată de Germania». De atunci nu s-a întâmplat nimic.“

În discuţie a intervenit şi generalul Dobre. „Avem nevoie de completarea dotării pentru 26 de divizii, atât la nivelul armamentului, cât şi în ceea ce priveşte motorizarea. Intenţionăm însă să soluţionăm şi dotarea celorlalte 12 divizii [cât erau prevăzute pentru starea de război].“ Aşadar, Antonescu planificase 38 de divizii pentru starea de război. Germanii considerau că armata română putea îndeplini misiuni operative având 20 de divizii dotate corespunzător, iar secretarul de stat care răspundea de înzestrare arăta că nu exista nici o divizie care să corespundă criteriilor.

Colonelul Spalcke ţinea să precizeze: „Pentru a nu trezi nici o speranţă eronată, trebuie să accentuez încă o dată că misiunea mea înseamnă colaborarea la dotarea în primul rând a 20 de divizii (pe timp de pace). Măsura în care mai târziu va fi posibil şi va trebui să se extindă acest ajutor, este necesar s-o clarifice Berlinul.“

În ce măsură se schimbase situaţia până în momentul intrării României în război? Putem afla acest lucru dintr-o Dare de seamă redactată de colonelul E. Borcescu, şeful Secţiei I din Marele Cartier General, şi şeful Biroului 3 Mobilizare şi Control vatră, locotenent-colonelul C. Verdeş. Documentul sintetiza rezultatele unei anchete întreprinse în cadrul unităţilor care participaseră la primele luni de război.

O primă concluzie era aceea că „nu s-a putut realiza integral dotarea, în special cu armament greu.“ Crearea unui comandament al artileriei divizionare la marile unităţi „prin improvizarea în această calitate a unuia dintre comandanţii de regimente nu a dat rezultate, din lipsa mijloacelor de comandă.“ O altă problemă constatată: dotarea insuficientă cu camioane auto a comandamentelor marilor unităţi, obligate să facă apel la maşinile care trebuia să transporte muniţie sau alte materiale.

La unităţile de infanterie şi la cele de artilerie mijloacele de transmisiuni au fost insuficiente. Înzestrarea cu armament – mai ales cu armament automat – era deficitară. La nivelul plutoanelor s-a „simţit nevoia unui armament cu tragere curbă (Brandt 60 mm), a unor arme automate individuale şi puştilor cu lunetă“. Companiile de mitraliere nu dispuneau de „material special antiaerian pentru a se acţiona contra aviaţiei zburând la mică înălţime“. La nivel de batalion s-a resimţit lipsa unor auncătoare de mine de calibru 81 mm şi a tunurilor antitanc de 45 mm sau un calibru superior. În general, piesele de artilerie erau insuficiente şi de calibre inferioare; „materialul de 75 mm nu mai corespunde nevoilor câmpului, obuzierul de 100 mm dovedindu-se superior prin bătaie şi efectul de ţintă“. Şi la nivelul serviciilor se simţea acut lipsa mijloacelor auto. „Trenurile de luptă şi regimentare au căruţe multe cu capacitate mică de transport; motorizarea lor ar reduce efectivele în oameni, cai şi trăsuri şi ar mări capacitatea de transport.“ Animalele de tracţiune „au fost în mare parte în condiţii fiziologice aşa de precare, încât nu erau capabile de nici un efort; de altfel, au şi căzut după puţin timp de la intrarea în acţiune... Harnaşamentul – vechi – răscopt sau chiar putred s-a distrus de la primele încercări... Trăsurile au fost sau prea gele şi tracţiunea s-a făcut cu dificultăţi sau vechi şi şubrede şi s-au rupt de la primele marşuri“.

Darea de seamă constata şi multe deficienţe în ceea ce privea încadrarea cu ofiţeri şi subofiţeri: „unităţile au intrat în luptă fără să-şi fi putut realiza efectivele... subofiţerii au fost supliniţi numeric prin sergenţi... pregătirea de specialitate a acestor sergenţi a fost nulă“. „În ceea ce priveşte trupa, s-a reuşit în cea mai mare parte ca la decretarea mobilizării să avem în unităţi o încadrare omogenă, atât sub raportul vârstei, cât şi al instrucţiei. Sunt de făcut rezerve asupra instrucţiei de specialitate a trupei din unităţile care au primit materialul chiar pe câmpul de luptă, cu care ocazie s-a făcut şi instrucţia oamenilor.“

Documentul sublinia şi un alt aspect cu efecte negative asupra moralului celor chemaţi să lupte. „Scutirile de mobilizare, acordate personalului de la vatră, au îngreuiat în mod simţitor mobilizarea armatei, deoarece acest personal a fost luat în majoritate dintre oamenii cei mai buni ce îi aveau unităţile înscrişi în lucrările de mobilizare (gradaţi, specialişti etc.)... Aceste numeroase scutiri acordate elementelor tinere au influenţat mult în rău oamenii de sub arme, întrucât cei scutiţi nu s-au mulţumit să treacă sub tăcere avantajul de a fi scutiţi de mobilizare, ci au avut o atitudine de ironie faţă de cei plecaţi şi familiile acestora.“

Lipsa de instruire se datora şi faptului că „cei care au făcut concentrările au fost întrebuinţaţi în perioada 1938-1939 mai mult la lucrări de organizarea terenului şi la activităţi de gospodărie, iar din cauza unor anume economii nu s-au afectat fondurile necesare materialelor de instrucţie. Muniţia alocată pentru instrucţia tragerii nu a fost suficientă pentru a da trăgătorilor deprinderile şi reflexele necesare... Comandanţii lor (ofiţeri şi subofiţeri) au venit fiecare din starturi sociale diferite, cu idei şi idealuri de viaţă în ciocnire cu spiritul de jertfă pentru colectivitate, mereu cu grija de a se aranja şi a se strecura cu cât mai puţine eforturi. Cu astfel de elemente disparate, ca suflet şi ca instrucţie a fost normal să nu se poată închega unităţi omogene capabile la nevoie de dăruire totală, pentru un ideal superior.“

O explicaţie a lipsei de combativitate era şi faptul că „oamenii au fost neinstruiţi şi n-au cunoscut materialul şi armamentul dat spre folosinţă sau au fost instruiţi pentru alte specialităţi decât acele unde au fost numiţi... Acest fapt le-a prilejuit o stare psihologică de inferioritate şi scăderea facultăţilor necesare unui luptător lucid şi conştient de rolul său. La cea mai mică reacţiune a inamicului au părăsit poziţia şi armamentul, fără să fi schiţat măcar o cât de slabă rezistenţă; materialul a fost lăsat pe poziţie, fără să se fi tras un glonte.“

Autorii Dării de seamă identificau şi o altă deficienţă: „Intrarea pe front făcându-se în noaptea precedentă atacului, comandantul nou sosit nu putea să-şi recunoască zona de acţiune a unităţilor sale, a poziţiei inamicului, a obiectivelor de bătut, a liniei de atins. Când ofiţerul nou sosit lua sub ordine şi grupe sau plutoane răzleţe rămase pe front, el nu avea posibilitatea, într-o noapte, să cunoască oamenii din acele unităţi. Pentru ei, ofiţerul nou sosit era un străin şi la ora H putea să dea orice comandă, nu i-o lua nimeni în seamă, orice îndemn era de prisos.“ În plus, ofiţerii, purtând la vedere însemnele gradului şi agitându-se pe linia tranşeelor, erau ţinte uşoare pentru trăgătorii de elită ai sovieticilor.

„După primele pierderi, recompletările s-au făcut cu oameni aproape neinstruiţi, care nu puteau scoate din armamentul lor, atunci când au fost introduşi în luptă, decât un randament scăzut. O neîncredere în puterile lor şi în valoarea armamentului a început să-i stăpânească... Pe lângă instrucţia tehnică şi de luptă, a lipsit acestor oameni şi educaţia naţional/patriotică şi însufleţirea către un ideal superior în slujba neamului.“
 


Motorizat de Joomla!.