forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
AGONIE LA DOUĂ CAPETE
Europa de Răsărit în anii 1939-1941, în contextul relaţiilor între Germania şi Uniunea Sovietică, este tema unei recente lucrări apărute la Moscova, intitulate Europa de Răsărit între Hitler şi Stalin.
Capitolul despre România este semnat de o cunoscută cercetătoare de la Institutul de Slavistică al Academiei de Ştiinţe al Rusiei, specialistă în istoria contemporană, care a avut bunăvoinţa să ofere revistei noastre spre publicare un text consacrat problemei Basarabiei, întocmit pe baza amplului său studiu apărut în volumul amintit.

Ca stat est-european, România s-a aflat – în prima etapă a celui de-al doilea război mondial şi într-o măsură chiar mai mare decât Polonia – în locul de întâlnire al unor influenţe puternice: a Germaniei, pe de o parte, şi a Uniunii Sovietice, pe de alta. Literatura istorică a dat o interpretare diferită politicii externe promovate de Bucureşti încă de la sfârşitul anilor ’30. În ce o priveşte, istoriografia sovietică a scris mult şi tenace despre „jocul românesc la cele două capete“ ale diplomaţiei europene, cu accent pe orientarea antisovietică a politicii externe promovate de monarhia română, ce optase, în ajunul războiului, pentru dictatură şi fascism. Analizând documentele româneşti şi sovietice ale vremii, evident, cele accesibile, autorii ruşi explică la fel antisovietismul politicii Bucureştiului: prin problema Basarabiei – piatra obstacol a nereglementării relaţiilor între România şi U.R.S.S., în toată perioada premergătoare războiului.

Clişeul foarte răspândit al „jocului românesc la două capete“ se bazează pe demersurile diplomaţiei române în sensul căutării de sprijin atât la puterile apusene – Anglia şi Franţa –, cât şi la Germania. De fapt, versiunea „celor două capete“ sau a celor două „hărţi“ diplomatice ale Bucureştiului ignoră, prin simplificare, factori deloc de neglijat ai politicii europene din deceniul antebelic, cum ar fi tratatele de alianţă Mica Antantă şi Antanta Balcanică, la care România a participat şi care au asigurat condiţiile securităţii colective în zonă. Pe de altă parte, pentru a dovedi antisovietismul belicos al politicii româneşti se face în mod obişnuit apel la influenţa negativă a tratatului româno-polonez din 1921 asupra relaţiei Bucureştiului cu U.R.S.S.

U. R.S.S. nu mai poate aştepta
În acest labirint de dramatice contradicţii nu poate fi ignorat şi un alt factor: cochetăria Moscovei cu Berlinul, tratatele sovieto-germane şi strânsele lor legături economice, chiar până în ultima noapte de pace din ajunul agresiunii germane asupra U.R.S.S.: oare pentru România nu erau toate acestea un argument convingător – în condiţiile problemelor de graniţă nerezolvate pe care le avea ţara – ca să folosească în mod pragmatic interesul arătat de Germania hitleristă faţă de resursele româneşti? Baza documentară scoasă la lumină în ultimii ani, ca şi cele mai noi studii în problemă (aparţinând istoriografiilor rusă şi română) îl îndrituieşte pe cercetătorul de azi să refuze clişeele ideologizante înstăpânite în analiza direcţiei politicii externe româneşti în etapele-cheie ale conflictului european. „Pactul petrolului“, semnat de România cu Germania la 28 mai 1940, a fost un act decisiv pentru instalarea monopolului total al cercurilor economice germane asupra economiei româneşti. Pornind de la acest moment, respectiv controlul german covârşitor – economic şi politic – asupra politicii Bucureştiului, guvernul sovietic a declarat că este necesară o rezolvare urgentă a problemei Basarabiei. La 23 iunie 1940, Molotov i-a pus următoarea întrebare lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova: „Confirmă Ribbentrop ceea ce s-a discutat în timpul tratativelor din toamna anului trecut privind Basarabia, rămâne în vigoare ceea ce s-a spus atunci?“ Molotov a amintit că în martie, la sesiunea Sovietului Suprem, U.R.S.S. a declarat în mod public că ar vrea să rezolve problema pe cale paşnică. Dar România nu a răspuns acestei propuneri. Guvernul sovietic „vrea să pună din nou în discuţie problema în faţa României, cât de curând. Bucovina, regiune populată de ucraineni, este subsumată şi ea problemei Basarabiei. România va proceda raţional dacă va ceda Basarabia şi Bucovina pe cale paşnică... Dacă însă România nu va fi de acord cu rezolvarea paşnică a problemei basarabene, atunci o va rezolva Uniunea Sovietică cu forţa armelor. Uniunea Sovietică a aşteptat mult şi răbdătoare rezolvarea acestei probleme, dar acum nu mai poate aştepta.“

Germania nu vrea haos...
În răspunsul său, Schulenburg a spus că în toamna anului trecut Germania a declarat că „ea nu are interese politice în Basarabia, ci numai economice, interese care acum, legat de război, au sporit. După opinia sa, atunci problema s-a pus în felul următor: U.R.S.S. îşi va declara pretenţiile asupra Basarabiei numai în cazul în care o terţă ţară (Ungaria, Bulgaria) îşi va exprima pretenţiile sale teritoriale asupra României şi va proceda la satisfacerea lor. U.R.S.S. nu va avea iniţiativa în această problemă.“ Schulenburg se temea că „rezolvarea în acel moment a problemei basarabene de către Uniunea Sovietică poate crea haos în România, or Germaniei îi sunt necesare acum, cu orice preţ, petrolul şi alte produse primite din România“. Între 23 şi 26 iunie 1940, prin intermediul lui Schulenburg, Molotov a avut dese contacte cu Ribbentrop, căruia i-a precizat poziţia U.R.S.S. în privinţa Basarabiei, insistând pe faptul că „problema trebuie rezolvată fără nici o amânare“. În final, Germania a declarat că „este dezinteresată de problema Bsarabiei“. La întâlnirea lui cu Molotov, la 26 iunie, Schulenburg, primind instrucţiuni de la Berlin, a făcut trimitere la faptul că Bucovina – fiind înainte teritoriu al coroanei austriece, dens populat cu nemţi – „nu a aparţinut niciodată nici măcar Rusiei ţariste“, de aceea renunţarea la ea de către Soviete ar înlesni rezolvarea pe cale paşnică a întregii probleme ridicate de U.R.S.S. faţă de România. Ambasadorul german a subliniat insistent reprezentantului Moscovei interesul acut al Berlinului în două probleme: asigurarea intereselor economice germane în România şi ca ultima, România, să nu devină teatru de acţiuni militare. În acest sens, Schulenburg a spus că guvernul german este gata să sprijine cererile Uniunii Sovietice şi problema poate fi soluţionată pe cale paşnică, „dacă nu va fi prea dificilă pentru România“ (să menţionăm că prin dificultatea problemei Schulenburg avea în vedere Bucovina). De aceea este necesar să se găsească un „modus precedendi“, adică să se realizeze o înţelegere între Germania şi U.R.S.S., apoi U.R.S.S. să ridice problema în faţa României, iar Germania să spună României „acceptă“. În raportul său către Ribbentrop privind această întrevedere, Schulenburg a mai informat MAE german despre declaraţia lui Molotov că guvernul sovietic „îşi urmăreşte exclusiv interesele sale şi nu are nici o intenţie să împingă alte state (Ungaria, Bulgaria) să-şi exprime vreo pretenţie faţă de România.” După cum adaugă nota sovietică a aceleiaşi convorbiri, Molotov a făcut observaţia că „guvernul sovietic consideră că Ungaria şi Bulgaria sunt îndreptăţite să aibă pretenţii faţă de România“, dar cât de urgente sunt pretenţiile lor este deja o altă problemă.

...ci control total
Primind din partea Germaniei promisiunea că va spune „acceptă“, Molotov, într-o declaraţie către Schulenburg, pe 26 iunie, „făcând trimitere la considerentele guvernului german“, şi-a dat acordul ca U.R.S.S.-ului să-i revină numai partea de nord a Bucovinei, cu oraşul Cernăuţi şi calea ferată Lipcani-Cernăuţi-Sniatin. Documentele pe care le avem la dispoziţie astăzi privind cazul Basarabiei relevă nervozitatea Comisariatului Poporului pentru Afacerile Externe atât în ce priveşte motivarea punerii pe tapet a problemei basarabene, cât şi temeiul esenţei sale: nu s-au folosit argumente istorice şi de drept internaţional în scopul reîntoarcerii Basarabiei la Uniunea Sovietică, ci s-a subliniat superioritatea ca forţă a U.R.S.S. Aşadar, legitimitatea cererilor guvernului sovietic a pălit în faţa unui procedeu de conjunctură: dictatul imperial al unei mari puteri faţă de un vecin mai slab. La începutul lui octombrie 1940, în România au sosit deja câteva eşaloane de trupe germane, inclusiv unităţi motorizate. MAE german a ordonat reprezentanţilor săi din ţările în care lucrau să informeze că acţiunea „trebuie motivată prin dorinţa Reichului de a menţine în Balcani pacea şi ordinea şi, în acelaşi timp, că trupele trebuie să asigure apărarea intereselor germane referitoare la petrol şi cereale în contra încercărilor de ameninţare ale Angliei“. Trupele germane au supus controlului lor nu numai zonele deţinătoare de petrol, importante din punct de vedere strategic pentru Germania, ci şi rezervele de materii prime, şoselele, creând un cap de pod în direcţia graniţelor de răsărit şi sud ale României. Luând în calcul aceste evenimente şi noul curs al politicii externe româneşti, de alianţă cu blocul militar hitlerist, S.U.A. au hotărât să îngheţe rezervele în aur şi valută ale României, aflate în păstrare în băncile americane. La sfârşitul lui decembrie 1940, când Antonescu a fost informat în linii mari despre existenţa planului „Barbarossa“, Führerul nu a cerut aliatului său român o participare activă la războiul antisovietic iminent. Pentru Germania mai important era să primească din România resursele necesare ei pentru aprovizionarea armatei, să aibă un spate al frontului liniştit, pentru trupele sale. Dar Antonescu personal a oferit serviciile armatei române şi ale ţării în războiul împotriva U.R.S.S., întrucât „conducătorul“ român avea „misiuni înalte“ – „să readucă României teritoriile sale... şi să apere ţara de bolşevism“. În zorii zilei de 22 iunie 1941, când dădea armatelor române ordinul „Treceţi Prutul şi eliberaţi patria“, Antonescu vedea deja noile graniţe ale României până în Crimeea, Caucaz şi stepele Volgăi. Campania din Răsărit a armatelor lui Antonescu s-a încheiat fără glorie, iar Antonescu a rămas în istorie ca un politician slab, care a târât România în al doilea război mondial.
 


Motorizat de Joomla!.