Înfrângerea suferită de Rusia în razboiul ruso-japonez din anii 1904-1905 a condus la o reevaluare de ansamblu a politicii sale externe şi a priorităţilor geopolitice ale Sankt Petersburgului. În cele peste patru decenii cuprinse între Războiul Crimeii (1853-1856) şi Războiul ruso-japonez,

La începutul secolului al XX-lea obiectivele preocupărilor speciale ale Sankt Petersburgului erau Persia, Uiguria, Tibetul, Mongolia, Manciuria şi Coreea şi, într-o măsură mai mică, Balcanii şi zona Mării Negre, în general. Lucrurile aveau să se schimbe după pierderea războiului cu Japonia, când Rusia a fost practic înlăturată din Manciuria şi Coreea, iar accesul spre Pacific i-a fost barat de posesiunile sporite ale Imperiului Japonez. În aceste condiţii se produce „noua occidentalizare“ a priorităţilor geopolitice ale Rusiei, care îşi amplifică mesajul panslavist şi pan-ortodox. Tot mai des se vorbeşte despre Galiţia şi alte „teritorii istorice ruseşti“ aflate în componenţa Imperiului Austro-Ungar, despre valoarea istorico-morală a Constantinopolului pentru Creştinătatea Orientală şi despre importanţa strategică a Strâmtorilor pentru Rusia. Fireşte, acest discurs şi aceste noi preocupări au impus şi o revizuire a sistemului de alianţe.

Dacă în marşul lor spre Răsărit ruşii îi aveau ca principali adversari pe britanici, căutând să obţină dacă nu prietenia, cel puţin neutralitatea pozitivă a Berlinului şi Vienei, atunci în efortul de a se impune în Europa Centrală şi de Sud-Est Rusia se ciocnea de cele două imperii germane.

Semnarea, imediat după războiul ruso-japonez, a acordului de alianţă militară cu Marea Britanie, document ce avea să finalizeze procesul de constituire a Antantei, şi răcirea bruscă a relaţiilor cu Viena şi Berlinul au fost primele rezultate ale acestei reorientări geopolitice a Rusiei. Fireşte, Rusia n-a abandonat niciodată, cel puţin pe parcursul secoulului al XIX-lea, filiera balcanică. Chiar dacă au fost perioade de „dezinteres forţat“, precum cea dintre anii 1856-1877, Balcanii au fost în permanenţă o zonă urmărită cu atenţie de Sankt Petersburg. După 1905 însă, acest interes atinge cote maxime, filiera sud-est europeană devenind poate pentru prima dată una de interes vital pentru Rusia.

Pe fundalul acestor preocupări accentuate pentru bazinul Mării Negre şi Europa de Sud-Est se şi produce o reevaluare a locului şi rolului Basarabiei în geopolitica rusească. De cele mai multe ori interesul Rusiei pentru Basarabia este argumentat prin prisma accesului pe care-l oferea această regiune la gurile Dunării, precum şi vecinătatea cu Balcanii. La începutul secolului al XX-lea cauza reevaluării locului Basarabiei s-a datorat şi frontierei comune cu două state aliate ale Germaniei – Austro-Ungaria şi România. Interesul politic şi militar crescând al autorităţilor ruse pentru Basarabia nu putea să nu aibă ecou şi în sfera academică. Dacă până la începutul secolului al XX-lea Basarabiei aveau să-i fie consacrate doar câteva lucrări cu caracter istoric şi geografic, scrise de nişte autori aproape anonimi, după 1905 Basarabia devine obiectul unor cercetări mai atente şi al unor studii speciale, scrise de autori de referinţă în ştiinţa rusă şi chiar universală. Primul autor important care a redactat un studiu politico-geografic al Basarabiei a fost cunoscutul geograf rus Lev Berg (1876-1950), care publica în anul 1918, la Moscova, monografia Basarabia: ţara, oamenii, economia. Lev Berg, care mai târziu devenea membru al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. (1946) şi preşedinte al Societăţii Geografice a U.R.S.S. (1945-1950), s-a născut în Basarabia, la Bender, de unde şi interesul său pentru această regiune. Deşi s-a preocupat în mod special de geografia fizică, Berg, ca orice geograf rus de la începutul secolului trecut, n-a putut evita nici subiectele ce ţineau de geografia socială, o demonstraţie în acest sens fiind şi cartea amintită mai sus. Prin lucrarea sa Berg încearcă să atragă atenţia societăţii ruse asupra Basarabiei, o regiune încă puţin cunoscută la acea oră pentru publicul larg din Rusia, mai ales în plan geoistoric şi politico-geografic. Cercetător deja afirmat în lumea academică rusă, Berg a vrut să scoată în evidenţă şi valenţele geopolitice ale acestei regiuni, precum şi importanţa ei pentru coroana rusă în contextul Primului Război Mondial.

El scria următoarele: „Nu trebuie, de asemenea, să uităm şi de valoarea politică a Basarabiei şi ca zonă frontalieră, regiunea fiind, în plus, şi destul de înzestrată cu resurse naturale. Ea întotdeauna a atras atenţia vecinilor. Nu trebuie să ignorăm aceste lucruri, mai ales în vremurile acestea vitrege“ (Л. Берг, Бессарабия, Кишинев, Universitas, 1993, стр. 9-10).