Istoricii români au studiat politica promovată de ţarism în Basarabia în perioada 1812-1917. Ei au constatat că a fost o politică de deznaţionalizare a românilor basarabeni, având drept scop declarat „identificarea provinciilor cucerite cu statul cuceritor“

(„Am ferma convingere că pentru a cârmui în linişte provinciile cucerite, trebuie să le identificăm cu statul cuceritor, căci altfel ele vor slăbi puterea [adică puterea Imperiului Rus – A.P.].

Aici nu mai avem nevoie de argumente. Marii cuceritori – Friedrich, Ecaterina, Napoleon – procedau la fel“. F. Vighel, viceguvernator al Basarabiei, 1824-1826, apud Ion Varta, Demir Dragnev. Istoria Românilor. Epoca modernă, Chişinău, Editura Civitas, 2005, p. 117). În anul 1912, cu prilejul împlinirii unui secol de asuprire străină, în lucrarea O sută de ani de robie, Petre Cazacu se întreba: „Ce s-a făcut în această sută de ani în Basarabia de către bunul nostru vecin, care de sute de ani strigă că a fost, este şi va fi «eliberatorul popoarelor balcanice»“? Răspunsul l-a formulat chiar cel care-şi pusese întrebarea, într-un singur cuvânt: „Rusificare“.

Căile de deznaţionlizare a popoarelor alogene alese de ţarism au fost: 1) Impunerea limbii ruse ca limbă de lucru a administraţiei şi de comunicare între locuitori; din 1813 începe rusificarea administraţiei; documentele se întocmeau deja în două limbi – română şi rusă (Anton Moraru. Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993), Chişinău, 1995, p. 15); în 1828 ţarul a emis un decret prin care creează aceleaşi organe administrative ca şi în guberniile ruseşti, documentele administraţiei fiind completate doar în limba rusă. 2) Impunerea limbii ruse în instituţiile de învăţământ: sub stăpânirea Rusiei în Basarabia nu a existat nici o instituţie de învăţământ cu predarea în limba română.

Limba numită „moldovenească“, introdusă în licee şi seminarii, a fost exclusă mai târziu şi nu se mai preda nicăieri (Petre Cazacu, op. cit., p. 8). 3) Un alt instrument eficace de deznaţionalizare a românilor basarabeni a fost serviciul militar în cadrul armatei ruse. 4) Limba rusă se impune şi în biserici, reacţie clară contra acestei politici devenind mişcarea inochentistă. 5) Administraţia ţaristă a fost preocupată de crearea unei pături sociale pe care să se sprijine în promovarea politicii nu numai în Basarabia, ci şi în Balcani, intenţionând să creeze un model economic în provincia românească cucerită, atractiv pentru alte popoare din zona respectivă. Ţarismul a promovat politica de colonizare a Basarabiei cu reprezentanţi ai altor popoare. În 1824 Consiliul de Miniştri al Imperiului Rus a adoptat decizia Despre trimiterea în regiunea Basarabiei a 20.000 de ţărani ai statului din guberniile interne.

În conformitate cu această hotărâre, au fost strămutaţi ţărani din guberniile Oriol, Kursk, Reazan, Tula, Tambov în judeţul Cetatea Albă, unde aceştia au întemeiat satele Borisovka, Vasilevka, Vvedenskoie etc. Dacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea în teritoriul ce se va numi Basarabia locuiau circa 2.000 de etnici ruşi, ceea ce constituia mai puţin de 1% din numărul total al populaţiei, în 1856 erau deja 20.000 de etnici ruşi (2,1% din populaţia Basarabiei, fără cei din judeţele de sud ale provinciei), iar conform datelor statistice rezultate în urma recensământului populaţiei din 1897, ruşii din Basarabia alcătuiau deja 123.000 sau 6,4% din numărul total al populaţiei (Aici şi în continuare ne-am referit la datele publicate de istoricul şi etnograful Valentin Zelenciuk, precum şi la alte publicaţii statistice din Republica Moldova ). Pe teritoriul Basarabiei au locuit ucraineni înainte de alipirea ţinutului la Rusia. În 1812, armata de cazaci zaporojeni de la gurile Dunării a fost dizolvată şi o parte dintre cazaci s-a aşezat cu traiul în judeţul Cetatea Albă, întemeind satele Volontirovka, Starokazacie şi altele. Ucrainenii s-au stabilit nu numai la sudul, ci şi la nordul şi în centrul Basarabiei. Astfel, în 1860 au fost înregistrate sate cu populaţie prioritară ucraineană: Maramonovka, Moşana, Konstantinovka din actualul raion Donduşeni; satul Stolniceni, raionul Briceni etc. În 1897, în Basarabia locuiau 330.600 ucraineni (17% din totalul populaţiei).