forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
BĂTĂLIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LIMBA MATERNĂ
There are no translations available.

La 27 februarie (12 martie) 1917, regimul absolutist (ţarist) din Rusia s-a prăbuşit. Acest eveniment a schimbat din temelie vechea orânduire socio-politică şi naţională din Imperiul Rus. Fosta „temniţă a popoarelor“ (sintagma aparţine poetului ucrainean Taras Şevcenko), pentru o scurtă perioadă de timp (februarie–octombrie 1917), a devenit una dintre cele mai democratice ţări din lume.

Căderea autocraţiei a antrenat după ea şi prăbuşirea sistemului de învăţământ practicat de regimul ţarist, unul dintre scopurile acestuia fiind asimilarea popoarelor neruse din cadrul imperiului. Moştenirea lăsată de ţarism, inclusiv în domeniul învăţământului, era sumbră. Academicianul Anatol Ciobanu, studiind acest subiect, avea să constate: „Nici un imperiu, după prăbuşirea lui, n-a lăsat în urmă atâta întuneric şi ruină ca cel rus. În Basarabia nu exista nici o şcoală românească care să fi funcţionat în limba maternă. Deci nu puteau exista nici cadre didactice care să predea limba şi literatura română, istoria neamului, geografia patriei etc. Verbul matern nu putea fi auzit nici măcar în biserică... Peste 90% din populaţia autohtonă era analfabetă“. În Basarabia era o lipsă totală de cărţi româneşti; nu exista nici o bibliotecă, nici o librărie cu cărţi româneşti, în întreaga provincie nu era o tipografie care ar fi putut tipări cărţi cu alfabet latin.

După revoluţia din februarie 1917, febra căutărilor unor noi rosturi sociale, naţionale şi politice a cuprins întreaga societate basarabeană. Din păcate, explozia socială produsă în inima Imperiului Rus a găsit nepregătite forţele politice din Basarabia. În noua conjunctură, fiecare pătură socială din fosta provincie a Imperiului Rus a căutat să-şi dobândească, pe cont propriu, drepturile şi libertăţile de care fusese privată pe parcursul a mai bine de un veac de umilinţă şi asuprire socială şi naţională. Însă, treptat, pe măsura conturării programului politic al revoluţiei, în sânul societăţii basarabene s-a produs o regrupare a forţelor, după criteriul naţional. Cucerirea libertăţilor naţionale a devenit lozinca principală a mişcării politice a românilor basarabeni. În acest context, liderii mişcării naţionale au pus problema învăţământului cu deosebită intensitate. Era firesc, deoarece, după un veac de întuneric, se simţea o mare setea de carte în limba maternă. Or, cea mai gravă crimă comisă de regimul ţarist împotriva populaţiei din Basarabia a fost interzicerea, prin activitatea întregului aparat de stat, a culturii naţionale şi rusificarea aproape totală a românilor dintre Prut şi Nistru.

În aprilie 1917, situaţia învăţământului din Basarabia a fost discutată într-o şedinţă a Adunării Zemstvei guberniale (instituţie neguvernamentală, cu competenţe administrative locale). S-a constatat că „treaba învăţământului obştesc merge foarte rău, deoarece cea mai mare parte din copii fiind moldoveni şi învăţătura fiind rusească, ei, după împlinirea şcoalei, degrabă uită totul“. În urma dezbaterilor, Zemstva gubernială a luat hotărârea de a cere de la Ministerul Învăţământului ca predarea în şcolile inferioare să se facă în „limba moldovenească“.

Fruntaşii moldoveni, constituiţi la începutul lunii aprilie 1917 în Partidul Naţional Moldovenesc, elaborează şi cerinţele moldovenilor în materie de învăţământ. Punctul 5 al programului Partidului Naţional Moldovenesc stipula: „În şcolile de toate treptele, limba de predare să fie limba naţională a poporului. Limba rusească se va învăţa în şcoli ca obiect de învăţământ [aparte – I.N.]. În toate satele şi oraşele să se facă şcoli bune, cu mai mulţi ani de învăţătură, şi toţi copiii să fie îndatoriţi a învăţa la acele şcoli“.

La scurt timp după publicarea programului Partidului Naţional Moldovenesc, la Chişinău, în zilele de 10-13 aprilie, a fost convocat primul congres (general) al învăţătorilor din Basarabia. Din cei aproape 800 de învăţători români, câţi erau în întreaga provincie la acel moment, la congres au fost prezenţi doar vreo 40-50. La acest forum al pedagogilor din întreaga Basarabie s-a înregistrat o atmosferă destul de ostilă şcolii naţionale. Întrunirea a fost dominată de elementele şovine angajate în sistemul de învăţământ din fosta gubernie rusească. Fruntaşii politici basarabeni Vladimir Herţa, Pan Halippa, Ion Buzdugan şi alţii prezenţi la congres au atacat rusificarea învăţământului, pledând pentru naţionalizarea lui. Legitimitatea cerinţelor românilor era atât de evidentă, încât străinii nu puteau invoca nici un argument care să le justifice rezistenţa. Cu toate acestea, un grup de învăţători ruşi şi rusificaţi, în frunte cu Sîromeatnikov, şeful Departamentului Învăţământ primar din Basarabia, se opunea cu înverşunare cerinţelor moldovenilor. Demnitarul rus a avut obrăznicia să afirme în plină adunare că moldovenii sunt un neam de oameni proşti şi înapoiaţi, că ei n-au nici un fel de cultură şi trăiesc ca samoiezii (un popor foarte înapoiat din adâncurile Siberiei), utilizând doar vreo sută de cuvinte în limbajul lor zilnic. În replică, învăţătorul Ion Buzdugan, delegat la congres, a adus în faţa adunării o voluminoasă biblie scrisă în „limba moldovenească“ şi, arătând-o oponenţilor săi, i-a somat să numere câte cuvinte „moldoveneşti“ conţinea acea carte şi dacă se mai poate susţine că limba moldovenilor e săracă. La congres, moldovenii abia au reuşit să obţină recunoaşterea principiului naţionalizării învăţământului. Străinii, mai abili în ale politicii, au reuşit să strecoare în rezoluţia congresului următoarea prevedere: „Predarea [în şcoli – I.N.] trebuie să se facă în limba copiilor, însă, fiindcă învăţătorii nu sunt pregătiţi pentru aceasta, înfăptuirea acestei hotărâri se amână pe viitor“.

Cu toate acestea, ideile naţionale pătrund din ce în ce mai mult în societatea basarabeană. După congresul învăţătorilor, au urmat cel al preoţilor (19-25 aprilie), al studenţilor (20 mai), al ţăranilor (21-24 mai) etc. Aceste forumuri au formulat o serie de revendicări de ordin naţional şi s-au pronunţat pentru o largă autonomie a Basarabiei. De exemplu, clerul din Basarabia a cerut ca „limba moldovenilor, care alcătuiesc majoritatea populaţiei, istoria Basarabiei şi a poporului majoritar care o locuieşte, literatura naţională precum şi cântecele moldoveneşti să se predea obligatoriu elevilor moldoveni“. Eşecul suferit la congresul învăţătorilor din aprilie 1917 nu i-a descurajat pe români. Chiar în timpul reuniunii, cadrele didactice de origine română, la sugestia lui Onisifor Ghibu, profesor ardelean cu o bogată experienţă în domeniul învăţământului, aflat în refugiu la Chişinău, formează Asociaţia învăţătorilor moldoveni. La prima şedinţă generală a Asociaţiei, ţinută la 17 aprilie, a fost întocmit un memoriu către Zemstva gubernială prin care se cerea: 1. Convocarea tuturor învăţătorilor moldoveni într-un congres al lor, care să decidă măsurile de naţionalizare a şcolii în localităţile moldoveneşti; 2. Organizarea de cursuri de vară pentru învăţătorii moldoveni, cu durata de 7-8 săptămâni; 3. Editarea unei reviste pedagogice. În aceeaşi zi, Comitetul de conducere al Zemstvei guberniale, compus în majoritate din români, a decis constituirea Comisiei şcolare moldoveneşti (în frunte cu Ştefan Ciobanu, profesor la gimnaziul din Bolgrad), în sarcina căreia s-a pus organizarea pe baze noi a învăţământului din Basarabia.

Comisia şcolară moldovenească a început să pregătească naţionalizarea învăţământului. Constituirea (organizarea) noii şcoli era o sarcină greu de realizat pentru toate popoarele din imperiu, inclusiv pentru românii din Basarabia. Crearea unui sistem de învăţământ naţional dicta, în primul rând, respingerea modelului ţarist. Trebuia puse bazele unui învăţământ democratic, ţinându-se cont de realităţile concrete şi posibilităţile reale din Basarabia. Comisia şcolară moldovenească a propus convocarea unui congres al învăţătorilor moldoveni. Comitetul organizatoric instituit în acest scop a decis ca, pe lângă învăţătorii şi preoţii care predau religia în şcoală, la congres să participe şi câte un delegat ţăran din fiecare voloste, precum şi reprezentanţi ai studenţilor români de la universităţile din Rusia.

Programul congresului, alcătuit şi tipărit în ajun, aborda trei probleme: 1. organizarea învăţământului moldovenesc; 2. pregătirea şi organizarea învăţătorilor moldoveni; 3. învăţătorii şi activitatea politică. Congresul s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile (25-28 mai 1917) Deschizând lucrările, Paul Gore (care reprezenta Zemstva gubernială), un român cu adâncă simţire naţională, a menţionat că învăţătorii moldoveni s-au întrunit la acest for „pentru a se sfătui cu privire la naţionalizarea şcolii“. Mesaje de salut au rostit A.K. Schmidt, preşedintele Comisiei culturale a Zemstvei guberniale, părintele Ţăruş din judeţul Orhei, Pan Halippa, redactorul ziarului Cuvânt moldovenesc (din partea Partidului Naţional Moldovenesc), sublocotenentul (praporşcic) Cazacliu, căpitanul Simion Murafa, soldaţii Ion Păscăluţă şi Ion Codreanu, marinarii Vrânceanu şi Gafencu şi alţii. Au binecuvântat întâlnirea părintele Alexei Mateevici, arhimandritul Gurie Grossu, preotul Teodor Bogos şi alte feţe bisericeşti.

După alegerea organelor de lucru ale congresului, s-a trecut la realizarea programului propus. Raportul „Organizarea învăţământului moldovenesc în şcolile de toate treptele“ a fost prezentat de către Ştefan Ciobanu, bun cunoscător al limbii, literaturii şi istoriei neamului românesc. Raportorul a menţionat că, dintre toate popoarele din Rusia, românii erau cei mai nedreptăţiţi. „Numai ei nu s-au folosit de dreptul acordat de prima dumă rusească privind predarea în limba maternă în şcoala primară de două clase. Revoluţia din februarie a deschis acum calea către dobândirea drepturilor noastre pe tărâm şcolar. Congresul nostru trebuie să ceară naţionalizarea întregului învăţământ pentru moldoveni.“ Consecinţele politicii de deznaţionalizare şi rusificare s-au făcut simţite şi la acest congres. Pronunţându-se pe marginea propunerilor făcute de Ştefan Ciobanu, învăţătorul Dumitriu stăruia „să nu ne apucăm de odată cu naţionalizarea întregului învăţământ, ci deocamdată numai de clasa I-a şi a II-a, apoi pe rând şi de celelalte şcoli... Între timp – continua Dumitriu – noi vom chema norodul la sfat şi-l vom întreba: cum vrea el să înveţe, moldoveneşte sau ruseşte?”. Din păcate, chiar unii învăţători de origine română (bineînţeles, rusificaţi), priveau limba moldovenilor drept nepotrivită pentru uzul public, inclusiv pentru folosirea ei în învăţământ. G. Buciuşcan (bulgar de origine, după datele pe care ni le oferă Onisifor Ghibu) s-a arătat indignat de faptul că delegaţii erau gata „să fărâme şcoala rusească de până acum“ şi îşi exprima îndoiala în ceea ce priveşte reuşita naţionalizării învăţământului din Basarabia din cauza sărăciei limbii – „Noi n-avem limbă. Ne lipsesc cele mai multe cuvinte în limba moldovenească“ – şi sfătuia ca ele să fie împrumutate din limba rusă. „Să le luăm de la ruşi, căci cu ei avem de a face“. De altfel, şi un ţăran delegat susţinea că satul său l-a însărcinat să ceară de la congres „ca şcoala să fie mai departe în limba rusească“. Acesta a fost registrul discuţiilor la congresul învăţătorilor moldoveni în problema organizării învăţământului în Basarabia.

În cele din urmă, după largi dezbateri, punându-se la vot propunerile conţinute în referatul prezentat de Ştefan Ciobanu şi cele înaintate de alţi vorbitori, s-au adoptat următoarele:
1. De la 1 septembrie 1917, şcolile din satele moldoveneşti sau în majoritate moldoveneşti se vor preface în şcoli moldoveneşti.
2. Limba rusă se va învăţa în aceste şcoli ca obiect de învăţământ obligator, începând de la anul al treilea, şase ore pe săptămână.
3. În şcolile cu 2 clase limba rusă se va învăţa tot din al treilea an, câte şase ore pe săptămână.
4. Se vor deschide şcoli moldoveneşti şi la oraşe.
5. Programele şcolare vor fi în conformitate cu programele ruseşti.
6. În Chişinău şi în ţinuturile unde moldovenii sunt în majoritate, se vor deschide, încă de la 1 septembrie 1917, câte un liceu de băieţi şi unul de fete.
7. Programele liceelor vor fi conforme cu cele ale liceelor ruseşti, iar limba rusă, istoria şi literatura rusă se vor predea după un program elaborat de o comisie.
8. La Universitatea din Odessa şi la cea din Kiev se va deschide câte o catedră de limbă, literatură şi istorie moldovenească, până când se va înfiinţa o universitate la Chişinău.
După cum vedem, prin hotărârile adoptate la congres s-a declanşat procesul de naţionalizare a şcolii primare din mediul rural şi de deschidere a unor şcoli moldoveneşti la oraşe, unde exista o populaţie mixtă. Astfel, iniţial, doar prima treaptă a sistemului de învăţământ – şcolile primare – devenea obiectul naţionalizării. De asemenea, se preconiza crearea învăţământului secundar (prin deschiderea de licee moldoveneşti la Chişinău şi în centrele de ţinut) şi a celui superior (prin înfiinţarea de catedre de limbă, literatură şi istorie la universităţile din Odessa şi Kiev).

Conform hotărârilor congresului, limba rusă nu mai era limbă de predare, ea căpăta statut de disciplină de studiu şi i se rezerva, săptămânal, un anumit număr de ore. Elaborarea programelor şcolare pentru necesităţile învăţământului moldovenesc, în conformitate cu cele ruseşti, a fost determinată de faptul că, în mai 1917, ca organizare politică, fosta gubernie a Basarabiei îşi proclama autonomia administrativă şi culturală, dar rămânea în cadrul statului federativ rus. Cu toate dificultăţile existente, congresul învăţătorilor moldoveni a pus bazele conceptului de şcoală naţională, şcoală de tip nou, democratică, ce se deosebea radical de şcoala ţaristă, care făcuse ravagii în Basarabia. Discuţii aprinse, uneori contradictorii, a stârnit la congres problema veşmântului limbii de instruire. Unii delegaţi, în special reprezentând oficialităţile ruse, acceptau naţionalizarea învăţământului doar în sensul introducerii instruirii în limba română. În opinia lor, şcoala trebuia să devină românească doar ca formă, păstrându-şi conţinutul rusesc. Instruirea urma să se facă prin traducerea manualelor ruseşti, utilizându-se, evident, alfabetul chirilic. Privit prin această optică, alfabetul rusesc rămânea în continuare un mijloc de înstrăinare de cultura naţională.

Viziunea fruntaşilor români era diametral opusă. Prin naţionalizarea învăţământului, ei urmăreau introducerea în şcoală a spiritului naţional. Adoptarea unei hotărâri în problema alfabetului s-a dovedit a fi destul de complicată. În ajunul congresului, în presa din Basarabia, cu preponderenţă în cea de expresie rusă, s-a dezlănţuit o adevărată campanie împotriva alfabetului latin, populaţia fiind speriată că, odată cu adoptarea acestuia, Basarabia se va alipi automat la România. Organizarea învăţământului în limba maternă, în baza alfabetului latin, era calificată de oponenţii fruntaşilor români ca o tentativă camuflată de separatism.

După discuţii aprinse şi îndelungate (la dezbaterea acestui subiect au participat peste 27 de delegaţi), în şedinţa din 26 mai 1917, congresul a adoptat, în unanimitate, următoarea rezoluţie: „În şcoala moldovenească se introduce alfabetul latin, care va fi întrebuinţat atât în cărţile didactice, cât şi în scris“. Profesorul Ion Buzdugan, care a prezentat referatul în problema alfabetului, a apreciat importanţa hotărârii respective astfel: „Prin alfabetul latin noi ne deschidem deodată porţile spre întreaga cultură românească, din care până acum nu ne-am împărtăşit aproape deloc“.

După congres, s-a desfăşurat o activitate intensă pentru traducerea în practică a hotărârilor adoptate. O piedică serioasă o constituia lipsa de cadre didactice calificate, nemaivorbind de programe, manuale şi alte materiale didactice în limba română. Majoritatea învăţătorilor români nu erau familiarizaţi cu cultura română, nu cunoşteau alfabetul latin, aveau o conştiinţă naţională deformată. Aceste „lacune“ în pregătirea corpului didactic au fost înlăturate, desigur parţial, prin cursurile pentru învăţători organizate imediat după congres. În faţa învăţătorilor români au ţinut prelegeri atât profesori basarabeni, cât şi cei veniţi din Bucovina, Ardeal şi Vechiul Regat. Din Basarabia au participat: profesorul Iustin Frăţiman (limba şi literatura română, istoria românilor), profesorul Ştefan Ciobanu (limba şi literatura română), profesorul Nicolae Popovschi (activitatea extraşcolară), preotul Mihail Berezovschi (muzică); din Bucovina, la buna organizare a cursurilor au contribuit profesorul George Tofan (limba română, istoria românilor, lecţii practice), profesorul Liviu Marian (limba română), profesorul O. Ţopa (limba română); din Ardeal – profesorul Onisifor Ghibu (metodică, limba română, istoria literaturii române, lecţii practice); din Vechiul Regat – George Aslan (limba română) şi alţii.

La cursurile organizate în perioada 17 iunie-15 august 1917, învăţătorii au deprins să citească şi să scrie utilizând alfabetul latin, au dobândit cunoştinţe de gramatică a limbii române, au fost iniţiaţi în literatura română, au căpătat primele noţiuni de istorie românească, conştientizând descendenţa română a moldovenilor, şi-au cultivat unele elemente de conştiinţă naţională şi au înţeles că limba „moldovenească“ şi limba română sunt identice. Cursurile din vara anului 1917 nu au putut cuprinde pe toţi învăţătorii din satele moldoveneşti. De aceea, Comisia şcolară moldovenească a hotărât ţinerea unei noi serii, în lunile de toamnă, concomitent în trei oraşe: Chişinău (220 cursanţi), Soroca (100 cursanţi), Bălţi (110 cursanţi). În acest fel, înaintea începerii anului de învăţământ 1917-1918, au fost pregătiţi peste 850 de învăţători.

Evident, cursurile respective, fiind de scurtă durată, nu au atins toate obiectivele preconizate, nu au putut substitui pregătirea temeinică a cadrelor didactice prin intermediul şcolilor cu profil pedagogic, dar au contribuit la trezirea conştiinţei naţionale a acelor învăţători români care, în toamna anului 1917, au pus bazele învăţământului în limba maternă. Naţionalizarea învăţământului era de neconceput fără elaborarea şi tipărirea manualelor în limba română, fără asigurarea şcolii cu alte materiale didactice. În acest scop, Zemstva gubernială a alocat 20.000 de ruble, sumă nesemnificativă, dacă luăm în considerare necesităţile generale ale învăţământului naţional din Basarabia la acel moment. În cadrul Comisiei şcolare moldoveneşti a fost creată o subcomisie specială, chemată să supravegheze tipărirea manualelor în grafie latină. Elaborarea materialelor didactice s-a dovedit un lucru anevoios, deoarece foarte puţini profesori posedau experienţă în domeniu. După cum am menţionat mai sus, în Basarabia nu exista nici o tipografie care ar fi putut tipări cărţi cu alfabet latin. Această problemă a fost rezolvată de Onisifor Ghibu şi prietenii săi de la Iaşi, care au trimis la Chişinău o tipografie cu caractere latine. În noiembrie 1917, în tipografia proaspăt instalată, au fost tipărite primele manuale: Abecedarul, de arhimandritul Gurie Grossu, Cartea de citire, de Ştefan Ciobanu, Legea lui Dumnezeu, de preotul Nicolae Vlad, Aritmetica practică, de Constantin Popescu. Un rol de seamă în naţionalizarea învăţământului din Basarabia l-a jucat revista pedagogică Şcoala moldovenească, ce a început să apară în iunie 1917, fiind redactată de profesorul transilvănean Onisifor Ghibu. În paginile ei au fost publicate procesele-verbale, dezbaterile şi hotărârile congresului general al învăţătorilor din aprilie 1917, congresului învăţătorilor moldoveni din mai 1917, precum şi alte documente programatice, apeluri şi îndrumări metodice pentru învăţătorii din învăţământul primar din Basarabia. Pe lângă orientarea sa profesională, prin publicarea unor opere din literatura română şi a unor texte de lectură cu conţinut istoric, revista încerca să le cultive sentimente naţionale învăţătorilor, respectiv, elevilor din Basarabia. Astfel, în urma eforturilor depuse de fruntaşii basarabeni, în toamna anului 1917, pentru prima oară, şcoala din Basarabia a început anul de studii (1917-1918) ca instituţie naţională.

În încheiere, câteva concluzii.
1. Naţionalizarea învăţământuilui din Basarabia s-a produs în condiţiile libertăţilor democratice oferite de Revoluţia rusă din februarie 1917. Primii paşi pentru înfiinţarea unui sistem de învăţământ naţional s-au făcut în vara-toamna anului 1917, când provincia dintre Prut şi Nistru era încă parte componentă a Rusiei. În toamna anului 1917, în satele moldoveneşti şi oraşele cu populaţie mixtă au fost deschise primele şcoli cu predare în limba română. Naţionalizarea învăţământului primar în Basarabia a fost opera învăţătorilor, profesorilor, fruntaşilor politici basarabeni, într-un cuvânt, a intelectualităţii române din Basarabia, aşa slabă şi firavă cum se prezenta ea la acel moment. După unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), procesul de naţionalizare a învăţământului s-a generalizat şi s-a desăvârşit, cuprinzând şi celelalte trepte (învăţământul secundar şi cel superior). După unire, a început procesul de integrare a învăţământului din Basarabia în sistemul de învăţământ al statului român.
2. Acţiunea de naţionalizare a învăţământului în Basarabia s-a înfăptuit cu sprijinul Zemstvei guberniale. După Unire, naţionalizarea învăţământului din Basarabia s-a aflat în grija statului român, deşi cea mai mare parte a poverii financiare cădea asupra comunităţilor locale.
3. În opera de organizare a şcolii naţionale din Basarabia, în primăvara-toamna anului 1917, învăţătorii şi intelectualii locali au fost ajutaţi, îndrumaţi şi susţinuţi de prizonierii transilvăneni şi bucovineni, printre care erau mulţi învăţători cu o bogată experienţă pedagogică, precum şi de unii refugiaţi din Vechiul Regat.
4. Naţionalizarea învăţământului în Basarabia a fost o formă de manifestare a identităţii naţionale a românilor basarabeni. Acest act de o importanţă majoră a avut consecinţe nu numai asupra şcolii, ci a întregii vieţi culturale şi naţionale a românilor basarabeni. Învăţământul organizat pe baze naţionale (în primul rând, pe baza limbii, literaturii şi istoriei naţionale) a readus Basarabia în albia românismului.
 


Powered by Joomla!.