forex trading logo
Română (România)English (United Kingdom)


Perioade Istorici Carti Forum

Autentificare



Evenimente viitoare

No current events.

Evenimente trecute

Parteneri

Banner
Banner
Home
VITALI IAKOVLEVICI HOLOSTENKO
There are no translations available.

După unirea Basarabiei cu România, conducerea bolşevică de la Moscova a creat, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.) în componenţa Ucrainei (Magazin istoric, nr. 9/2003; 10/2004). Structura statală, înfiinţată în stânga Nistrului din considerente politice şi strategice, cuprindea 11 raioane, dintre care numai cinci erau locuite compact de români. Vădit provocator, capitală a R.A.S.S.M. a fost desemnat Chişinăul, sugerându-se astfel „începerea eliberării Basarabiei.“ Dar cum Chişinăul se afla atunci în componenţa României, capitala noii republici a fost stabilită la Balta, până în 1929, când s-a mutat la Tiraspol.
Transnistria, regiunea de est (separatistă) a Republicii Moldova de astăzi, autoproclamată Republica Moldovenească Nistreană (R.M.N.), îşi revendică statalitatea de la R.A.S.S.M., creaţie stalinistă artificială, concepută de la început drept „cap de pod“ al intereselor ruseşti în regiune şi „laborator“ de experimentare a teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi anunţarea apariţiei unui „nou popor, moldovenesc,“ diferit de românii din dreapta Prutului, ba chiar şi de românii dintre Nistru şi Prut.
Documente scoase la iveală în ultimii ani demonstrează că R.A.S.S.M. a devenit în timp o pepinieră de cadre bolşevice, educate şi pregătite să ocupe posturi de decizie în structurile de putere ale Basarabiei şi, desigur, ale României, în perspectiva unei viitoare revoluţii menite să instituie regimul Sovietelor la scară regională şi chiar planetară. Cazul lui Vitali Iakovlevici Holostenko este edificator.
V.I. Holostenko s-a născut la Ismail, în sudul Basarabiei, în 1900. În 1918 se afla într-unul dintre grupurile bolşevice care luptau împotriva trupelor române din Basarabia. Un an mai târziu, s-a înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Era militant al mişcării comuniste de tineret iniţiate de conducerea bolşevică a Rusiei Sovietice, fiind semnalat printre studenţii basarabeni folosiţi în misiuni clandestine de curierat. El asigura legăturile şi comunicarea între agenţii bolşevici (cominternişti) care acţionau la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău.
Din pricina activităţilor subversive, a fost arestat la Iaşi, în martie 1921, şi implicat în procesul din Dealul Spirei (Magazin istoric, nr. 10-11/2003). Amnistiat în 1922, a părăsit România şi a activat o perioadă la Moscova, în cadrul Cominternului.
În 1924, cu prilejul înfiinţării R.A.S.S.M., îl găsim la Tiraspol, în grupul agenţilor cominternişti trimişi de Moscova să conducă Organizaţia regională moldovenească a Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina. Procesul-verbal nr. 36 al şedinţei biroului organizatoric al C.C. al P.C(b).U., din 15.10.1924, consemnează sec:
„S-a discutat:
Problemele Republicii Moldoveneşti. S-a hotărât:
a) A aproba componenţa biroului organizatoric de partid al Republicii Moldoveneşti în număr de şapte persoane: Badeev, Raevici, Starâi, Stroev, Holostenko, Krivorukov, Korniuşin, secretar – tov. Badeev.“
La aceeaşi şedinţă s-a aprobat şi componenţa Comitetului revoluţionar, avându-l ca preşedinte pe G. Starâi. Trei ani mai târziu, la Conferinţa a IV-a a Organizaţiei regionale moldoveneşti a P.C(b).U., desfăşurată în perioada 10-16 noiembrie 1927, V.I. Holostenko, secretar al Comitetului Regional din Moldova al P.C(b).U., dezvăluie „obiectivele internaţionaliste“ ale prezenţei sale în R.A.S.S.M.: „Ocupându-ne de construcţia naţională aici, pe teritoriul actual al Republicii Moldoveneşti, în niciun caz nu trebuie uitate perspectivele pe care le avem în Basarabia, deoarece frontiera noastră este Prutul, nu Nistrul. De aceea, toată activitatea noastră în această sferă trebuie să fie construită astfel, ca să nu ne izolăm în teritoriul pe care îl avem acum, ci să ţinem minte tot timpul că lucrul privind construcţia culturală în viitor se va desfăşura de asemenea şi în rândul moldovenilor (şi al altor naţionalităţi) ce populează Basarabia…“
I.I. Badeev (Iosif Suslik), prim-secretar al Comitetului Regional de partid Moldova, şeful direct al lui V.I. Holostenko, spunea acelaşi lucru, dar se exprima ceva mai plastic: „Noi de acum trebuie să pregătim lucrători nu numai pentru «consum intern», ci lucrători care la momentul oportun ar putea înlocui toată canalia [administraţia românească] care a ocupat şi sfâşie carnea vie a maselor truditoare din Basarabia.“
La aceeaşi conferinţă, G.I. Starâi, secretar al Comitetului Regional al P.C(b).U., mergea mai departe şi punea punctul pe „i“: „Cine poate garanta că mâine în România nu va fi revoluţie? Cu ce vom pleca noi acolo? Sau noi vom sta cu mâinile în sân? Nu, va trebui să ajutăm!“
Un an mai târziu, în 1928, V.I. Holostenko şi I.I. Badeev conduc împreună o comisie a Cominternului însărcinată cu pregătirea la Harkov (Ucraina) a unei întâlniri a fruntaşilor comuniştilor români. Reuniunea, care mai întâi se dorea o simplă conferinţă, în final a devenit Congresul al IV-lea al Partidului Comunist din România. Evenimentul l-a propulsat pe V.I. Holostenko în funcţia de secretar general al P.C.R, iar pe Aleksandr Nicolski (care prezida Comisia pentru problema naţională) ca membru al Biroului Politic şi al Secretariatului din ţară al P.C.R.
Urmând linia antinaţională a congreselor anterioare ale comuniştilor, imprimată de conducerea Cominternului, Congresul al IV-lea a adoptat mai multe rezoluţii care condamnau formarea statului naţional unitar român. Cităm spre exemplificare un pasaj din Rezoluţia asupra situaţiei, care considera România drept „o unire artificială, nemotivată de condiţii necesare economice, a diferite naţionalităţi. Din război, România a ieşit ca un stat peticit, în care, în numele intereselor burgheziei române şi în numele intereselor Antantei, sânt îngrămădiţi într-o mare închisoare moldovenii, ucrainenii şi bulgarii basarabeni, ungurii şi saşii Transilvaniei, sârbii şi şvabii Banatului, ucrainenii şi polonezii Bucovinei, bulgarii şi turcii Dobrogei.“ În cadrul Congresului al IV-lea al P.C.R. a fost adoptată şi celebra Rezoluţie în chestiunea naţională, în care se afirma că „Burghezia română, în scopul justificării anexării banditeşti a Basarabiei, se străduieşte să dovedească că moldovenii care formează majoritatea relativă a Basarabiei sânt români, în timp ce populaţia moldovenească ea singură se socoteşte şi este chiar în realitate o naţiune deosebită, având propria sa cultură şi care luptă împreună cu celelalte naţionalităţi împotriva asupritorului lor naţional şi de clasă, împotriva burgheziei române. Această luptă a maselor muncitoare din Basarabia este concretizată prin stăruinţa lor de a se uni cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă a Moldovei. Partidul nostru trebuie să sprijine lupta trudiţilor Basarabiei în năzuinţa lor de unire cu R.A.S.S.M.“ Cu alte cuvinte, comuniştii români, spre a-şi îndeplini sarcina lor istorico-patriotică, trebuia să sprijine prin toate mijloacele unirea basarabenilor, atunci cetăţeni ai României, cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă a Moldovei!
Pentru ca lucrurile să fie clare, Lupta de clasă (nr. 8-9/1928), organul teoretic al P.C.R., publica un articol consacrat Congresului al IV-lea, din care cităm: „Congresul al IV-lea a subliniat parola centrală: autodeterminarea tuturor naţionalităţilor până la despărţire. În afară de aceasta, congresul a dat directive speciale pentru diferite regiuni ocupate de burghezia română. Pentru Basarabia a fost lansată parola «unirea cu Republica Autonomă Sovietică Moldovenească», pentru Bucovina parola «unirea cu Ucraina Sovietică», în Dobrogea partidul nostru susţine lozinca mişcării naţional-revoluţionare a ţărănimii «independenţa Dobrogei», în Transilvania şi Banat parola «despărţire şi completă independenţă faţă de statul român». Congresul a arătat astfel în mod practic cum trebuie rezolvată problema minorităţilor asuprite de burghezia română.“
Singura soluţie, în viziunea kominternistă, era destrămarea statului unitar-naţional român, iar V.I. Holostenko era unul dintre vajnicii susţinători ai acestei soluţii. Impresiile lui Marcel Pauker (Luximin), unul dintre liderii P.C.R. din perioada respectivă, despre noii conducători ai comuniştilor români promovaţi la Congresul al IV-lea, V.I. Holostenko (alias „Barbu“ sau „Petrulescu“) şi Petrenco (A. Nicolski), pe care i-a cunoscut la Moscova, nu erau deloc favorabile: „Mai întâi de toate, ei dădeau dovadă că au foarte puţin de a face cu mişcarea românească şi, în general, cu România.“
Deşi Holostenko era un credincios apărător al indicaţiilor Moscovei, în 1930 a fost schimbat din funcţia de secretar general al P.C.R. şi recuperat în aparatul central al P.C(b). al U.R.S.S. A căzut şi el victimă terorii staliniste, în 1938.

Casetă
13 aprilie 1711: Dimitrie Cantemir şi ţarul Rusiei Petru I încheie un tratat de alianţă, al cărui articol 11 precizează că „pământurile principatului Moldovei, după vechea hotărnicire moldovenească…, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări.“
29 decembrie 1791: prin Pacea de la Iaşi cu Imperiul Otoman, Rusia anexează teritoriul dintre Bug şi Nistru, situat la sud de râul Iagorlîk, stabilind, pentru prima dată, frontieră comună cu Moldova (Magazin istoric, nr. 10/1992). Localităţile moldoveneşti din stânga Nistrului, situate la nord de râul Iagorlîk, vor fi încorporate de Imperiul Rus în 1793.
16 (28) mai 1812: prin Tratatul de pace semnat cu Imperiul otoman la Bucureşti, Rusia anexează teritoriul Moldovei dintre Nistru şi Prut. Din 1813, teritoriul anexat va fi numit Basarabia. 27 martie (9 aprilie) 1918: Sfatul Ţării din Chişinău votează unirea Basarabiei, „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove […], cu Mama sa, România.“
 


Powered by Joomla!.