În R.S.S.Moldovenească, după 1944, au fost aduşi din U.R.S.S. şi instalaţi în diferite funcţii de conducere nu numai şefi de rang superior, ci şi tot felul de aventurieri, inşi fără nici o pregătire. În rândul celor veniţi se nimereau, desigur, şi oameni cumsecade.

Numărul acestora era atât de mic, încât, oricât de bine ar fi încercat să se poarte, ei nu erau în stare să schimbe imaginea generală pe care o formau, zi de zi, cadre precum preşedintele de colhoz din satul Cuzmin, raionul Camenca, despre care va fi vorba în continuare.
„Faptele“ sale sunt consemnate într-o scrisoare din 23 octombrie 1952, trimisă lui A.N. Şelepin, secretar al Comitetului Central ULCT (Uniunea Leninistă Comunistă a Tineretului din U.R.S.S.).
În urma unei anchete desfăşurate în mai 1950 în colhozul din satul Cuzmin s-a constatat că preşedintele acestuia, „Valînschii Nichita Filimonovici, s-a descompus moral. În viaţa de toate zilele, face abuz de funcţia pe care o ocupă, se comportă criminal cu fetele, este grosolan cu ele, le constrânge spre concubinaj, promiţându-le ajutor economic şi alte facilităţi materiale din contul colhozului.“
Sunt consemnate mai multe mărturii scrise, care confirmă că Valînschii „duce un mod de viaţă desfrânat şi în scopurile acestea ruinează averea colhozului.“ În toamna lui 1949, el „a forţat spre concubinaj o fată de 18 ani“, promiţându-i că „se va căsători cu ea şi-i va da şi bani.“ Femeia „a născut un băiat“, înregistrat însă pe numele altui „tată“. O altă martoră „afirmă că după ce tatăl şi mama ei au fost judecaţi în 1947“, Valînschii a scris o scrisoare la Liceul de cooperaţie din Soroca, unde învăţa aceasta, „şi a cerut să fie exmatriculată.“
A fost eliminată şi, întoarsă în satul Cuzmin în 1948, „a început să lucreze în colhoz.“ În toamnă, preşedintele „a venit la ea acasă şi i-a propus să-i devină concubină, promiţându-i că „nu o va mai certa şi înjura şi o va ajuta economic.“ Ea „a acceptat concubinajul pentru 0,06 ha din pământul colhozului.“ După ce Valînschii „a încetat s-o mai viziteze, ea a fost eliberată [dată afară] de la lucru (ferma de păsări) şi i-a fost luat pământul.“
Comisia de anchetă „confirmă că Valînschii îşi bătea joc de fetele care nu-l lăsau să intre în casă sau nu-i făceau pe plac.“ O femeie „povesteşte că acesta a hotărât s-o trimită la lucru în Donbass numai pentru că nu l-a lăsat să intre în casă“, iar o alta relatează că preşedintele „a înjurat-o pentru că, chipurile, ea a tăiat multe fire de răsărită“, în timpul prăşitului pe lanurile colhozului.Tot atunci „i-a propus să vină seara la ea acasă şi el nu o va critica la adunare.“
Valînschii „nu a spus nimic despre ea la adunare, iar când a venit seara la ea acasă“, femeia „nu l-a lăsat să intre.“ O alta „a fost batjocorită şi s-a răzbunat pe ea din motiv că i-a refuzat propunerile de nenumărate ori şi s-a opus încercărilor lui de a o viola.“ Alte colhoznice au mărturisit „că le este ruşine să dea declaraţii concrete“, dar „se ştie că şi acestea au fost concubinele lui Valînschii.“ Toate aceste mărturii, se arată în încheiere, „au fost trimise la C.C. al P.C.(b) al Moldovei [care] le-a transmis procuraturii pentru a-l trage la răspundere penală pe Valînschii.“ Cadrele bolşevice erau animate de credinţa oarbă în dogma stalinistă, conform căreia trebuia demascaţi în permanenţă „duşmanii poporului, servitori ai imperialismului mondial“. În viziunea lor, în şcoala sovietică căutau să se infiltreze oameni cu concepţii burgheze pentru a influenţa tânăra generaţie.
În anii mei de studenţie circula o anecdotă, care se potriveşte de minune în acest context. Se spune că, după terminarea războiului şi reorganizarea şcolilor de către noii stăpâni ai Basarabiei, la o secţie raională de învăţământ s-a prezentat un bărbat, care în perioada „boierilor români“ absolvise Universitatea din Sorbona; iar acum venise să se angajeze într-un serviciu. Responsabilul cu cadrele îl întrebă: „Câti clasuri ai? – Eu am absolvit Sorbona!, îi răspunse candidatul la funcţia de învăţător. – Eu nu ti întreb di undi eşti, şanti [cuvînt parazit folosit în Transnistria pînă în prezent], eu ti întreb câti clasuri ai?“ O astfel de mentalitate este evocată şi de o „Scrisoare informativă privind completarea cu cadre didactice a şcolilor din raionul Leova pentru anul de învăţământ 1948-1949“, adresată la 23 septembrie 1948 de secretarul comitetului raional Leova al P.C.(b)M., Mihailov, „tovarăşului Covali, secretar al C.C. al P.C(b) al Moldovei.“ În document se arată că în „anul 1948, din motiv că nu inspirau încredere politică, au fost eliberaţi din funcţia de învăţător şapte persoane.“ Alte opt cadre didactice „urma să fie eliberate.“ Se considera că aceştia nu prezentau suficiente garanţii politice. Leova fiind „un raion de frontieră cu România“, care, deşi trecută şi ea la sovietizare, nu putea uita aşa uşor că Basarabia îi aparţinuse până nu demult. Reţinem această mărturie din 1946, din satul Niciujeni, raionul Răspopeni (probabil că denumirea localităţii este schimonosită) Acolo, o adolescentă de 15 ani a furat ceva. A fost bătută cu bestialitate şi purtată prin tot satul, iar secretarul sovietului i-a spart sânii încă neformaţi cu o sulă pentru ciubotărie şi a trecut o sârmă prin ei, de care a agăţat o tăbliţă cu inscripţia în limba rusă: „Sunt o hoaţă.“
Să ne oprim puţin şi asupra profilului „moral“ al cadrelor bolşevice aduse de noii stăpâni de la Moscova. La 30 noiembrie 1950, Iu. Prostoinschii, secretar al C.C. al U.L.C.T.M (Uniunea Leninistă Comunistă a Tineretului din Moldova, subordonată U.L.C.T. din U.R.S.S.)., îi scria şefului-adjunct al secţiei organelor comsomolului C.C. al. U.L.C.T.M. din U.R.S.S., N.N. Meseaţev, despre motivele eliberării lui P.Ia. Belous din funcţia de prim-secretar al comitetului raional Slobozia. „Belous, născut în anul 1923, era ucrainean, cu studii medii.“ Prin Decizia Biroului comitetului raional Slobozia al P.C.(b) M. din 18 noiembrie 1950, a fost exclus din partid şi eliberat din funcţia de prim-secretar al comitetul raional Slobozia al U.L.C.T.M., deoarece „la organele securităţii de stat au parvenit materiale care-l demască pe P.Ia. Belous de înşelăciune a organelor sovietice şi de partid.“ Aflat în rândurile „Armatei Sovietice [conform originalului – A.M.], în august 1942 a căzut prizonier la nemţi, lângă oraşul Rostov-pe-Don. Din august până în martie 1945 Belous s-a aflat în unul din lagărele de prizonieri din Elzas-Lotaringia. Căpătînd încrederea şi respectul organelor germane de reprimare, Belous a fost înaintat la gradul de plutonier.“
În momentul în care „armatele americane au eliberat lagărul de deţinuţi, Belous s-a angajat voluntar în serviciul armatei americane“ La 13 mai 1945, „comandamentul american l-a transmis pe Belous comandamentului sovietic.“ În armata roşie, Belous „deseori încălca disciplina militară şi a luat drumul discreditării organelor puterii sovietice, ocupându-se cu propagandă antisovietică.“
Multe mărturii, continuă documentul, „confirmă că Belous deseori se exprima că va trece de partea armatei americane, deoarece acolo condiţiile de viaţă sunt mult mai bune.“ În finalul scrisorii, se arată că toate aceste fapte „Belous le-a tăinuit în momentul în care a intrat în rândurile P.C.(b) al U.R.S.S.“
Un alt om al Moscovei, P.G. Lamzin, a fost exclus din partid la 27 iulie 1945. Iată ce consemnează un document de atunci: „Lamzin Piotr Gheorghievici, născut în anul 1906, cu studii superioare incomplete, membru al P.C.(b) din U.R.S.S. din anul 1929“, funcţionar, „rus, a lucrat ca şef al secţiei raionale Dubăsari a NKGB [Narodnîi Komisariat Gosudarstvennoi Bezopasnosti – Comisariatul Popular al Securităţii Statului – A.M.]“.
La 27 iunie 1945, comitetul raional Dubăsari al P.C.(b) din Moldova l-a exclus dintre membrii Biroului comitetului raional de partid, concediindu-l din serviciu „pentru samavolnicie, beţii sistematice şi tentative de viol a femeilor.“ În perioada de activitate în raionul Dubăsari, P.G. Lamzin „a comis un şir întreg de nelegiuiri, iar prin comportamentul său nepartinic s-a compromis ca activist comunist şi ca lucrător al organelor NKGB.“ În ianuarie 1945 „a primit la secţia raională a NKGB-ului un pistol, pentru a-l utiliza în interes de serviciu. În aprilie 1945 s-a îmbătat şi l-a pierdut.“ În luna mai 1945, aflându-se într-un colhoz, împreună cu preşedintele sovietului sătesc şi cu şeful pentru gospodărie al colhozului respectiv „au făcut o beţie, care a ţinut toată ziua. În stare de ebrietate a intrat la grădiniţa de copii, unde s-a purtat necuviincios.“ Avertizat în repetate rânduri asupra purtărilor sale, „Lamzin continua cu tot felul de beţii şi în acest hal apărea în locuri publice.“ Sancţiunea primită? „O mustrare aspră cu înscriere în fişa personală“ şi interdicţia „ca timp de doi ani să ocupe posturi de conducere.“
Vom încheia aceste spicuiri din documente inaccesibile multă vreme cu un alt portret, din 1945, al unui activist cu munci de răspundere din aparatul de partid al R.S.S. Moldoveneşti, recent proclamate în Basarabia ocupată. Încă era război, oamenii se confruntau cu mari lipsuri, iar acest activist jefuia ca-n codru.
La verificarea făcută de conducerea partidului, se arată în document, „s-a constatat că tovarăşul Deviatov, şeful secţiei economico-financiare a C.C. al P.C.(b) al Moldovei, s-a făcut vinovat de abuz în serviciu.“ Profitând de poziţia sa, continuă documentul, acest activist „s-a preocupat sistematic de autoaprovizionare. Într-un an şi jumătate de când este în funcţia de şef al secţiei respective, Deviatov şi-a însuşit ilegal din depozitele C.C. al P.C.(b) al Moldovei diferite produse şi mărfuri industriale în valoare de 6.235 ruble, între care un un balot de mătase de 74 m.“
În ianuarie-februarie 1945, şeful secţiei „a ridicat de la cantina C.C.-ului, în afara aprovizionării pe cartelă şi a celei restricţionate, 15 cutii de conserve, 5 cutii de lapte condensat, 3 kg de caviar, 3 kg de brânză proaspătă, 4 kg de carne, 2 litri de spirt, 75 litri de vin, 40 kg de nuci, 114 kg prune uscate.“ Pentru toate acestea, „produse industriale, obiecte de uz casnic şi alimente“, Deviatov „nu a plătit nimic.“ Pe deasupra, mai consemnează informarea, „din două mese de prânz şi două mic-dejunuri“, el nu a achitat decât contravaloarea uneia. Activistul noii puteri „a manifestat lipsă de spirit gospodăresc în muncă şi lipsă de răspundere. S-a manifestat birocratic faţă de personalul de deservire din aparatul de partid şi inadmisibil de grosolan cu colaboratorii acestuia.“ Deviatov a fost exclus atunci din partid. Dar câţi alţii ca el nu au rămas să conducă destinele Basarabiei căzute sub stăpânire bolşevică...

Basarabia 1945-1952